Vîlcu – din Parlament, în teritoriu

Valcu_SamoilActivitatea în teritoriu este o prioritate a deputatului PDL Samoil Vîlcu. Astfel, parlamentarul vâlcean a luat parte la manifestările organizate de municipalitate cu ocazia împlinirii a 623 de ani de atestare documen­tară a Râmnicului, a fost prezent la Zilele Medicale Vâlcene şi la Şcoala judeţeană de comunicare şi formare politică organizată de OT PDL. „Ma­ni­festările prilejuite de Ziua Râmni­cu­lui au avut succes, bucurându-se de prezenţa numeroasă a oamenilor. A fost o bucurie pentru noi să sărbătorim 623 de ani de atestare documentară a oraşului nostru. Avem unul dintre cele mai frumoase oraşe din România, care poate deveni un produs turistic atractiv, iar genul acesta de evenimente ne ajută să ne promovăm pe plan naţional. Felicit actuala administraţie pentru modul în care a organizat aceste manifestări, programul divers fiind, cred eu, pe placul tuturor”, a declarat deputatul PDL Samoil Vîlcu.

Referindu-se la cursurile de for­mare politică pentru tineret, organi­zate de OT PDL, parlamentarul vâl­cean a precizat: „Tinerii sunt în atenţia noastră şi suntem datori să-i sprijinim şi să-i promovăm. Avem nevoie de energia şi creativitatea lor, de un suflu nou, iar formarea politică este esenţială pentru cei care vor conduce în anii următorii partidul nostru. Astfel de întruniri oferă ocazia tinerilor noştri colegi de a discuta despre valorile populare ale PDL, dar şi de a stabili strategii de comunicare eficiente pentru viitor”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031