Viitorul Dăești, campioana fotbalului județean

Finalul sezonului 2016/2017 din Superliga vâlceană de fotbal a consființit adjudecarea titlului de către o nouă echipă care își trece pentru prima dată în palmares un astfel de trofeu. Dacă anul trecut CS Șirineasa obținea pentru prima dată cel mai râvnit trofeu din fotbalul vâlcean, de această dată Viitorul Dăești este gruparea care și-a adjudecat titlul de campioană. Echipa antrenorului Cosmin Ursu este noua regină a fotbalului vâlcean. Viitorul putea să aibă un final de campionat infernal, dat fiind faptul că, în ultima rundă, întâlnea Posada Perișani, o altă grupare care s-a luptat pentru trofeu. Rezultatul acestui meci nu a mai contat, evoluțiile foarte bune ale jucătorilor din Dăești, coroborate cu unele mai modeste ale fotbaliștilor din Țara Loviștei făcând ca derby-ul din ultima rundă să conteze doar pentru palmares.
Succesul grupării din Dăești era anticipat de puțină lume care urmărește fotbalul vâlcean, favoritele cunoscătorilor fiind Flacăra Horezu, Posada Perișani și Cozia Călimănești. Totuși, Viitorul Dăești a demonstrat pe teren că a meritat titlul de campioană, succesul băieților pregătiți de Cosmin Ursu venind, iată, chiar înainte de finalul propriu-zis al campionatului. Pentru obținerea acestui succes nu trebuie uitate nici eforturile depuse de administrația locală, edilul George Popolan fiind un înfocat iubitor și practicant al fotbalul, el intrând de multe ori pe teren pentru a-și ajuta echipa, uneori chiar trecându-și numele pe lista marcatorilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactori (tehno@curierul.ro):
Bogdan Burcea, Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

august, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031