Veste bună dată de șeful județului, Costi Rădulescu: DJ 678 și DJ 678 A intră la finanțare!

DJ 678 și DJ 678A, în valoare totală de peste 52 milioane euro, care traversează comunele Budești, Galicea, Olanu, Drăgoești, respectiv Mihăești, Galicea, Nicolae Bălcescu și Milcoiu, asigurând legătura cu județele Olt și Argeș, vor intra la finanțare, anunță șeful județului, Costi Rădulescu.
În ședința de Guvern din 1 noiembrie, a fost discutată și situația celor două drumuri județene, care vor fi finanțate grație deblocării celor 900 milioane euro de către Uniunea Europeană, prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Astfel, urmare demersurilor președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, și a hotărârilor adoptate de Consiliul Județean Vâlcea, la doar câteva zile de la apariția informației că drumurile județene din România vor beneficia de finanțări în valoare de 900 milioane euro, s-a primit vestea că DJ 678 și DJ 678A au fost incluse în Hotărârea de Guvern, urmând ca acestea să primească finanțare.
Este vorba de 52,17 milioane euro, respectiv 234.787.484,33 lei (peste 2.347 miliarde lei vechi) pentru modernizarea celor două drumuri: DJ 678 Limita județul Olt – Drăgoești – Casa Veche – Drăgioiu – Galicea – Bratia – Cremenari – Bercioiu – Ruda – Bârsești – Barza – Budești (DN7), județul Vâlcea, în lungime de 38,554 km și DJ 678 A din DN 64 (Tătărani) Brătia Vale – Cocoru – Dealu Mare – Predești – Corbii din Vale – Popești – Ginerică – Limită jud. Argeș, în lungime de 26,868 km.
„Această veste mă bucură foarte mult și vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat să deblocăm situația în care se găseau proiectele, la limita rezilierii contractelor de proiectare din cauza întârzierilor majore înregistrate în derularea lor, și într-un timp relativ scurt să le depunem la finanțare. Mulțumesc încă o dată celor care s-au implicat și sper să începem lucrările cât mai repede”, a sunat declarația lui Constantin Rădulescu, președinte Consiliul Județean Vâlcea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

aprilie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30