Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

19 august 2018

„Verificările la Liceul Oltchim continuă. Se poate ajunge la încetarea contractului managerului”


• declară inspectorul școlar general, Andra Bică, legat de incidentul violent petrecut recent în școală
Ieri, în cadrul Colegiului Prefectural, șefa învățământului vâlcean, Andra Bică, a oferit informații legate de incidentul violent petrecut la Liceul Oltchim, în urmă cu câteva săptămâni. Este vorba despre tatăl unui copil, care a lovit mai mulți elevi, revoltat de „șicanele” repetate aduse odraslei sale. Ce declarații a făcut inspectorul școlar general pe această temă?
„Nefiind vinovată o persoană din unitate, adică un cadru didactic, Inspectoratul Școlar Județean poate avea un membru în Comisia disciplinară. A fost întocmit un raport și în urma analizei s-a constatat nesancționarea conducerii de învățământ. Raportul va fi însă dezbătut și la nivelul Inspectoratului Școlar. Vom verifica dacă s-a respectat contractul de management și se poate ajunge până la destituirea directorului. La Oltchim, vom merge mai departe pe linie de management. Verificările continuă și vom dispune măsuri care, așa cum am mai precizat, pot ajunge până la încetarea contractului directorului. Conducerea școlii nu s-a implicat în dezamorsarea conflictului, altfel nu s-ar fi ajuns aici. Cred că directorul nu și-a îndeplinit sarcina”, a declarat inspectorul general școlar, Andra Bică.
Nu am reușit să luăm legătura (nici măcar telefonic!) cu conducerea Liceului Oltchim, pentru un punct de vedere.

Învățătoarea de la Liceul de Arte, nevinovată. Poliția e pe fir

Un alt incident despre care prefectul județului, Florian Marin, a dorit să afle este cel legat de o învățătoare de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea, acuzată de o elevă că ar fi lovit-o. În acest caz, verdictul aparține doar Consiliului de administrare al școlii. Consiliu care a decis că învățătoarea nu este vinovată, acuzele fiind nefondate. Fiind vorba despre un minor, pe fir a intrat și Poliția, care încă mai cercetează cazul, urmând să-l încadreze juridic.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Tags: , ,