Vâlceni, poftiți la film: „Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul” a ajuns la Râmnicu Vâlcea

Până pe 25 mai, „Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul” ajunge şi la Râmnicu Vâlcea. Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, împreună cu Asociaţia CineCultura, invită spectatorii cinefili la o serie de proiecţii de film românesc în aer liber, ce vor fi prezentate în Scuarul „Mircea cel Bătrân”, cu începere de la ora 21.00.
Având în vedere faptul că anul acesta este un an dedicat Centenarului Marii Uniri, programul proiecţiilor a debutat, ieri, cu filme având ca subiect evenimente derulate în Primul Război Mondial: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, regia: Sergiu Nicolaescu, film ce îi are în rolurile principale pe Vladimir Găitan, Ioana Pacula şi Sergiu Nicolaescu. Astăzi, 22 mai, spectatorii pot vedea „Prin cenuşa imperiului”, în regia lui Andrei Blaier, cu Gheorghe Dinică şi Gabriel Oseciuc ca protagonişti. De altfel, pentru rolul „Diplomatul” din acest film, Gheorghe Dinică a primit Premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, în anul 1976.
Seria de filme continuă şi cu alte producţii de marcă. Astfel, „Concertul”, filmul pentru care Radu Mihăileanu a primit numeroase premii sau a avut nominalizări la prestigioase festivaluri interna­ţionale de film, precum European Film Academy Award sau Premiul César pentru cea mai bună coloană sonoră şi Premiul pentru cel mai bun sunet este programat miercuri, 23 mai.
Joi, 24 mai, spectatorii sunt invitaţi să urmărească excepţionalele roluri realizate de Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc în „Octav”, un film pentru care regizorul Serge Ioan Celibidache, a primit Premiul Publicului la Gala Premiilor Gopo din 2018, filmul având cei mai mulţi spectatori în anul 2017.
Sesiunea de filme se încheie cu proiecţia filmului „Mere roşii”, regia Alexandru Tatos. Filmul, în care actorul Mircea Diaconu interpretează rolul unui medic chirurg, este o ecranizare după nuvela „38 cu doi” de Ion Băieşu, iar filmările au fost realizate la spitalul din Râmnicu Vâlcea.
Accesul este liber la toate proiecţiile!
(În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecţiile programate în Scuarul „Mircea Cel Bătrân” vor avea loc la Sala Consiliului Judeţean Vâlcea, la aceeaşi oră).

Informații suplimentare

Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat în al şaselea an de existenţă, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile.
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei cinci ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în 30 de oraşe, având un număr aproximav de 115.000 de spectatori şi consemnând 2.500 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.
Partener: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea
Website: www.caravanafilm.ro

Programul „Caravanei filmului românesc” – Scuarul „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea

Astăzi, 22 mai, ora 21.00
PRIN CENUŞA IMPERIULUI
Scenariul şi regia: Andrei Blaier
Cu: Gheorghe Dinică, Gabriel Oseciuc, Cornel Coman, Irina Petrescu

Mâine, 23 mai, ora 21.00:
CONCERTUL
Regia: Radu Mihăileanu
Scenariul: Matthew Robbins, Héctor Cabello Reyes, Thierry Degrandi, Alain-Michel Blanc, Radu Mihăileanu
Cu: Aleksey Guskov, Mélanie Laurent, Vlad Ivanov, Miou-Miou

Joi, 24 mai, ora ora 21.00:
OCTAV
Regia: Serge Ioan Celibidachi
Scenariul: Serge Ioan Celibidachi, James Olivier
Cu: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Eric Aradits, Alessia Tofan, Andi Vasluianu

Vineri, 25 mai, ora 21.00:
MERE ROŞII
Regia: Alexandru Tatos
Scenariul: Ion Băieşu
Cu: Mircea Diaconu, Ion Cojar, Angela Stoenescu, Carmen Galin

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930