Un fost primar al Râmnicului a trecut la cele veșnice

În această dimineață de 4 martie 2018, Traian Sabău, fost primar al municipiului Râmnicu Vâlcea a trecut la cele veșnice. Actualul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, a transmis un mesaj de condoleanțe, pe care îl redăm în rândurile următoare:
„Prin plecarea dintre noi a lui Traian Sabău, Râmnicul pierde un OM ale cărui realizări pentru comunitatea locală nu au fost pe deplin subliniate. Ca parlamentar de Vâlcea, Traian Sabău a fost, alături de colegii săi, autorul inițiativei legislative care a statuat că Imnul «Deşteaptă-te, române!» s-a cântat, pentru prima dată într-un cadru oficial, la Râmnicu Vâlcea, la 29 iulie 1848. Ca primar al Râmnicului, a gestionat cu responsabilitate şi înțelepciune destinele comunității locale, punând bazele dezvoltării sale viitoare. Personal, îi datorez lui Traian Sabău debutul în administrația locală din poziția de viceprimar, învățând de la acesta cum să fiu aproape de oameni, cum să îi ascult şi cum să îi înțeleg. Dispariția acestui om deosebit lasă un gol uriaş în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut.
Condoleanțe familiei îndurerate!
Dumnezeu să îl odihnească în pace!”

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a transmis următorul mesaj: „A plecat… a plecat un om minunat, cald cu un suflet cum rar întâlnești! A plecat deputatul meu, primarul meu… a plecat prietenul meu deosebit. A plecat între îngeri! O să se întâlnească acolo, între îngeri, cu Doru Chiriță și cu alți titani ai tinereții mele! Aici, eu, noi, cei care îl iubim, ne simțim, din nou, mai singuri!
Dumnezeu să îl ierte pe Traian Sabău! Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut pe Traian Sabău!”

Și redacția cotidianului „Curierul de Vâlcea” transmite un mesaj de condoleanțe familiei îndoliate.
Dumnezeu să îl aibă în paza Sa!

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

aprilie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30