Un fost deputat vâlcean ia atitudine în sectorul 4 din București

• Ion Cristinel Marian este decis să ajungă în instanță pentru a anula o hotărâre a Primăriei Sectorului 4 care vizează majorarea taxei de salubrizare cu nu mai puțin de 138,5%!!!
Aberațiile administrațiilor publice românești, statuate prin hotărâri ale consiliilor locale, par a fi «capabile» să ne lovească din orice direcție. Indiferent că vorbim despre te miri ce comună uitată de prin țară sau despre un sector al Municipiului București, vedem cum consiliile locale sunt capabile să adopte decizii dintre cele mai bizare, care să nu țină deloc cont de opiniile celor care i-au mandatat prin vot pe respectivii consilieri să le reprezinte interesele. La acest început de an, avem exemplul unui fost parlamentar vâlcean (Ion Cristinel Marian – deputat în legislatura 2012/2016), care se declară decis să ajungă chiar și în instanță pentru a încerca să înlăture efectele unei controversate decizii adoptată în Consiliul Local al Sectorului 4 București. Este vorba despre o hotărâre adoptată în ședința ordinară de consiliu local a Sectorului 4 București în data de 18 decembrie 2017 prin care se modifică și completează hotărârea de consiliu local nr. 9/2017 privind instituirea și încasarea taxei de salubrizare pentru toți utilizatorii serviciului, persoane fizice și persoane juridice.
Concret, în urma acestui vot, valoarea taxei de salubrizare a crescut de la 5,03 lei/lună/persoană la 12 lei/lună/persoană, inclusiv pentru persoanele fizice cu vârsta sub 18 ani. Asta înseamnă, procentual vorbind, o creștere a taxei de salubrizare cu nu mai puțin de 138,5%! Adică, enorm! Pentru o persoană juridică, taxa se ridică la valoarea de 80 de lei/lună, toate aceste tarife fiind deja în vigoare de la 1 ianuarie 2018. Asta înseamnă că dacă într-o locuință se află un simplu sediu social al unei firme (fie ea chiar și fără activitate sau cu activități cât se poate de reduse), tot trebuie să plătească 960 de lei pe an doar pentru taxa de salubrizare!
Vorbind din postura cetățeanului de rând, Ion Cristinel Marian fiind locuitor al sectorului 4 din București, fostul deputat și-a manifestat dezaprobarea cu privire la această majorare excesivă a taxei de salubrizare, permisă cu girul majorității consilierilor în ședința ordinară desfășurată pe 18 decembrie 2017. Nu-i așa că o astfel de majorare este nepermis de mare (aproape 140%)!? Și asta în condițiile în care știm cu toții că puterea de cumpărare a românilor riscă să fie erodată și mai mult prin anticipata creștere a inflației.
Toate acestea ca să nu mai vorbim de faptul că există mai multe publicații din București care se întrec în a prezenta informații cu privire la salariile lunare cu destule zerouri pe care le încasează cei care conduc Administrația Domeniului Public din Sectorul 4. Despre ADP-ul de aici, mai multe surse afirmă (unele chiar prezintă și dovezi) că oferă salarii dintre cele mai motivante pentru distinșii conducători. Așadar, înainte și la mai mare cu taxele de orice fel, că tot omul de rând este cel care le va plăti!!

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Floraria Alex

Calendar

iulie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031