Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

filme porno
filme online
xnxx
xxnx
xxnxx
xxnxnxx

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

25 septembrie 2018

Totul despre peştera sfântului Grigore Decapolitul (4)


Poposind la Mănăstirea Bistriţa în anul 1858, scriitorul Alexandru Pelimon (1822-1881), cunoscut pentru călătoriile sale, este condus de ieromonahul Ro­man la monumentele din zonă: Mănăsti­rea Bistriţa, Schitul Păpuşa, Cheile Bis­triţei şi Peştera Sfântului Grigorie Deca­po­­litul. Lucrarea sa, “Impresiunii de călă­torie în România”, redă sugestiv excur­sia la peşteră, relatând: “Ne urca­răm pe poteci până la brâul dealului situat la capătul mănăstirii şi ajunserăm la gura grotei, care are la intrare-i o portiţă. Aici, găsirăm mai mulţi vizitatori care, ca şi noi, tocmai intrau. Aprinserăm mai multe făclii şi ne puserăm a parcurge prin toate părţile şi a cerceta deosebitele stânci boltite în piatră, unde domnea tot acel întunerec care fu în grota cea de la Dâmboviţa. Forma însă a acestei de aici este altfel, precum şi pământul de o altă natură.  Stalactite lipsesc sau sunt foarte puţine şi neînsemnate, înlăuntrul grotei se află acel întunerec şi o nespusă umi­ditate. Se găsesc două mici paraclise zidite înlăuntrul ei, şi un mic râuleţ care izvo­răşte şi se pierde prin atâtea învârti­turi şi deosebitele canaluri formate de natură. Într-o parte mai cu seamă, bolta lua, din cauza umidităţii, un desen foarte admirabil, parcă ar fi construită toată dintr-o marmură cu vinetele; şi mii de lilieci, atârnaţi unii de alţii ca nişte ciucuri şi agăţaţi de colţurile bolţilor şi prin toate unghiurile, începură a zbura împrejurul nostru, îndată ce pătrunseră la ei lumina făcliilor. Admirarăm mult această minune şi, după ce trecurăm de câte două ori prin fiecare parte sau prin fiece boltitură, ie­şirăm cu toţii dintr-însa şi traserăm în urma noastră portiţa de la intrare. Ne coborârăm iarăşi pe acele drumuleţe făcute în piatră sau potecile pe unde suisem, până ajunserăm dinaintea unor stânci mari aruncate de timpuri în mijlocul apelor.”
Primele date istorice despre Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul provin de la cercetătorul Alexandru Odobescu (1834-1895), apreciatul iniţiator al stu­diilor arheologice din ţara noastră. Având misiuni ştiinţifice, vine de trei ori la Bis­triţa, între anii 1858-1861. În 1860, îm­pu­ter­nicit de Ministerul Cultelor şi Instruc­ţiu­nilor Publice, descrie şi catalo­ghează toate obiectele de patrimoniu cultural şi artistic din mănăstirile judeţelor Argeş şi Vâlcea. Atunci vizitează şi peştera, despre care spune: “În dosul mânăstirii, dar sus pe râpă şi la un loc mai puţin accesibil, este o peşteră, în care se intră de-a buşelea, printr-o crăpătură îngustă; îndată, însă peştera se lărgeşte, formând bolţi înalte şi uneori suprapuse cu felurite accidente de teren, cu scurgeri împietrite şi chiar cu o cisternă firească în fundul unei cavităţi.

Aici, din vremi nememorate, au locuit pustnici; aici, s-au păstrat în vechime Moaş­tele Sfântului Grigorie Decapolitul; aici, în sfârşit, s-au pus la adăpost, în tim­puri de jafuri şi de invazii, obiectele de preţ ale mănăstirii, astfel încât astăzi găsim la Bistriţa mai multe odoare şi cărţi vechi decât în alte mănăstiri. Osebit de tradiţie însă nu avem altă mai veche mărturisire despre locuirea acestei peş­teri, decât capela ce s-a zidit la anul 1637, de către mitropolitul ţării Teofil, sub patronajul Sfinţilor Voievozi, la un loc unde peştera se deschide la lumină printr-o gură largă, drept deasupra unei râpe înalte ce dă perpendicular în râu. Această capelă s-a dărâmat, şi în locu-i s-a făcut alta care poartă următoarea inscripţie, ce se găseşte încă acolo pe o piatră săpată cu multă inexperienţă de sculptură şi de stil: “Această sfântă biserica este zidită de mitropolitul Teofil la leat 7145, şi rămâind la pustiire şi de tot la risipire; iar la leat 7245, robul lui Dumnezeu Macarie iero­mo­nahul o a dres mai de iznoavă pre­făcut.. şi a părinţilor Rafail Ieromonahul şi Ivana veşnica pomenire. Am scris eu, Macarie ieromonahul, la 1732, iunie 3.”

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)