Du-te la...

Loc de joacă modernizat în Râmnic

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

26 aprilie 2019

Budesti

Primarul Vlădulescu, la pas pentru salubrizarea comunei

Cot la cot cu ceilalți angajați ai Primăriei și cetățenii din Budești, edilul Ionel Vlădulescu nu a stat pe gânduri și cu mânuși și sac a demarat curățenia de primăvară. Primarul a contribuit astfel la salubrizarea localității, nesfiindu-se să adune deșeurile aruncate la voia întâmplării. Angajații Primăriei Budești au participat activ la salubrizarea zonelor, mai

Dacă trec la UAT-uri, probabil doar trei primării vâlcene vor achita ajutoarele sociale

Scandal mare zilele acestea, când se estimează trecerea plății ajutoarelor sociale, în totalitate, către unitățile administrativ-teritoriale. Sunt edili cu care am discutat și care consideră că, dacă nu vor fi prevăzute sume pentru ajutoarele sociale, la un capitol distinct din buget, nu vor face față achitării lor. Primarii vâlceni nu au nimic împotriva trecerii ajutoarelor

Bugetul dă start investițiilor în Budești

Mai multe investiții vor demara, anul acesta, în localitatea păstorită de către edilul Ionel Vlădulescu (foto). Astfel, au fost semnate contractele și urmează să demareze lucrările propriu-zise la următoarele investiții: pod peste pârâul Sâmnic, punctul Andronești, construirea unei Grădinițe cu Program Normal în satul Budești, și introducerea canalizării în satele Lunca și Racovița. De asemenea,

Crăciun magic la Budești

Autoritățile locale din Budești, în frunte cu edilul Ionel Vlădulescu (foto), au pus mâna și au venit în ajutorul lui Moș Crăciun. Aproximativ 500 de cadouri vor ajunge la preșcolarii și elevii din localitate. Pe data de 15 decembrie, la Căminul cultural din satul Ruda, se va desfășura un spectacol de colinde, organizat de copii,

Pentru 2019, Gazul metan, problema cea mai stringentă a Budeștiului

Cea mai stringentă necesitate a autorităților publice locale din Budești rămâne introducerea gazului metan. Deși primarul comunei din imediata vecinătate a Râmnicului, în partea de est, a făcut zeci de demersuri, încă nu sunt semne că lucrurile s-ar reglementa prea curând. Edilul Ionel Vlădulescu (foto) declară că introducerea gazului metan nu e un moft, așa

Investițiile din Budești, în linie dreaptă

Recent, s-au finalizat licitațiile pentru construirea podului peste pârâul Sâmnic, cătunul Andronești și cea de amenajare a rigolelor, tot în Andronești. Tot zilele trecute, s-a încheiat și evaluarea pentru construirea unei noi grădinițe cu program normal, în satul Budești. Potrivit declarației primarului Ionel Vlădulescu (foto), lângă școala din centrul localității se va construi o nouă

Vlădulescu și Rădulescu, primii pași către un aeroport în Budești

Se pun bazele unei noi investiții în localitatea păstorită de către edilul Ionel Vlădulescu (foto): un aeroport în Budești. Iar în acest demers, primarul Ionel Vlădulescu are tot sprijinul președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Costi Rădulescu, deoarece nu vorbim de construirea unor rigole, reabilitarea unei școli, ci de un mega-proiect, proiect ce implică specialiști în domeniu,

Inaugurări, inaugurări, dar… prioritatea comunei Budești rămâne canalizarea

În ultima vreme, în localitatea păstorită de către edilul Ionel Vlădulescu (foto) au avut loc mai multe realizări, ultima fiind construirea unui canal de colectare a apelor de pe versanți. Cu toate acestea, prioritatea rămâne introducerea canalizării. Acest lucru însă nu depinde de autoritățile locale, ci de reprezentanții ADI APA Vâlcea. „Există zone fără canalizare.

Primarul Vlădulescu a tăiat panglica unei noi investiții

Recent, edilul Ionel Vlădulescu a inaugurat o nouă investiție în Budești: construirea unui canal colector a apelor de pe versanți. Chiar dacă vremea nu a ținut cu autoritățile publice locale, obiectivul a fost inaugurat, la tăierea panglicii participând și președintele Consiliului Județean Vâlcea, Costi Rădulescu, partener în acest proiect. Investiția a fost realizată cu fonduri

Mânăstire nouă, zeci de credincioși la sărbătoarea hramului

În localitatea Budești, pe data de 14 septembrie, a fost sărbătorit hramul noului lăcaș de cult, ridicat în urmă cu trei ani, cu binecuvântarea IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Este vorba de lăcașul de cult ce poartă hramul Înălțarea Sfintei Cruci și, unde, deși este nouă, au poposit zeci de credincioși, veniți din toate colțurile țării.

573 de ani de atestare documentară a comunei Budești

Sărbătoare mare în localitatea păstorită de către edilul Ion Vlădulescu. Localnicii din Budești îmbracă, zilele acestea, straie de sărbătoare: vor fi marcați 573 de ani de la prima atestare documentară a comunei. Sâmbătă, 28 iulie, de la ora 11.30, va avea loc ședința festivă a Consiliului Local Budești, după care va fi organizat un program

Edilul Vlădulescu: „Primarii au un cuvânt de spus în Codul administrativ”

Unii edili vâlceni susțin Codul administrativ privind promovarea pensiilor speciale și pentru primari, însă nu toți politicienii sunt de acord cu acest lucru. Edilul localității Budești, Ion Vlădulescu, crede că și edilii au un cuvânt de spus: „Avem ceva de spus pentru că suntem vizați. Nu vorbesc de părerea noastră doar privind codurile administrative, dar,

Veste bună, budeșteni! 30 iulie, licitație pentru gaze naturale în Budești

Mai vin și vești bune pentru vâlceni, după pagubele produse de ploile căzute necontenit în ultima perioadă. Pe data de 30 iulie, va avea loc licitația pentru alimentarea cu gaze naturale a trei localități din România, printre care și pentru comuna Budești din județul nostru. Primarul comunei din estul Râmnicului, Ion Vlădulescu (foto), mulțumește Guvernului

Un localnic din Budești a rămas fără magazie și lemne

• un incendiu a izbucnit în gospodăria bărbatului La începutul săptămânii, pompierii vâlceni au intervenit în comuna Budești, satul Linia, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească. Până la stingerea incendiului, au ars acoperișul unei magazii de lemne construită din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafață de cca 40 mp. și

Promisiuni de racordare la gaz, în Budești

Deocamdată, cei din Ministerul Energiei nu au reușit atribuirea serviciului de introducere a gazelor în unele localități, vizată fiind aici și comuna Budești. Totuși, edilul Ion Vlădulescu (foto) are promisiunea ministrului că lucrurile se vor rezolva și toate cele peste 4.000 de locuințe vor putea fi racordate la rețeaua de gaze. Proiectul a fost depus

Străduțele din Budești intră-n reabilitare

Se muncește de zor în localitatea păstorită de către edilul Ionel Vlădulescu (foto). La începutul acestei săptămâni, sosiseră mașini cu pietriș pentru reabilitarea câtorva străduțe. „Mai sunt câteva străduțe neasfaltate și trebuie să le menținem pentru a se circula în bune condiții. Deocamdată, intervenim cu pietriș, iar astăzi (n.r. 4 iunie) vizată este ulița din

Articole anterioare › ›
%d blogeri au apreciat: