Sute de credincioși, la sfințirea Mânăstirii din Suiești

• mitropolitul Olteniei și arhiepiscopul Vâlcii au oficiat sfânta slujbă de sfințire a lăcașului
Week-end-ul ce tocmai s-a încheiat a fost unul plin pentru comunitatea din Stănești. Zeci de credincioși au participat la sfințirea Mânăstirii închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Împăratului Justinian cel Mare din Suiești, un eveniment duhovnicesc marcant pentru istoria Bisericii din Oltenia de sub munte. Lăcașul cel sfânt a fost ridicat și-n memoria Patriarhului Țării Românești, Iustinian Marina. Slujba de sfințire a fost oficiată de Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscop al Craiovei, Înalt Preasfințitul Părinte Irineu Ion Popa, împreună cu Înalt Preasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, alături de care s-a aflat un ales sobor de arhierei, preoți și diaconi.

Numeroase oficialități, prezente la eveniment
La eveniment au participat: primarul comunei Stănești, Ionel Michiu, președintele CJ Vâlcea, Costi Rădulescu, reprezentanți ai autorităților județene, parlamentari, oameni politici etc.
Așa se face că, o biserică – simbol a răsărit în satul natal al Patriarhului Justinian Marina. Mânăstirea sfințită zilele trecute este o replică arhitecturală fidelă a bisericii Schitului Maicilor din București, pe care Patriarhul Justinian a restaurat-o și a sfințit-o în anul 1958, dăruindu-i bisericii acestui Schit al treilea hram, și anume Sfânta Cuvioasă Parascheva, pe lângă hramurile Buna Vestire și Sfântul Ierarh Nicolae.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Floraria Alex

Calendar

iulie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031