Surprize peste surprize la cea de-a XVIII-a ediție a „Glasului Otăsăului”

Duminica aceasta, localnicii din Păușești Otăsău îmbracă straie de sărbătoare, marcând cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului „Glasul Otăsăului”, eveniment organizat de Consiliul Local al comunei Păușești, Primăria Păușești și Asociația Culturală „Tradiții vâlcene”. Participanții vor avea parte de un maraton muzical, bună dispoziție. Astfel, duminică dimineața, va începe un concurs de minifotbal și un moment de muzică ambientală, urmate de deschiderea oficială a festivalului, prin discursul primarului Cătălin Avan și al oficialităților invitate. Programul festivalului mai cuprinde: spectacol al Ansamblului „Moștenitorii” – Pietrari, concert Denisa Ana Palita, concurs de ciclism, spectacol al Ansamblului „Hora Desnătuiului” Barca, Ansamblul „Glasul Otăsăului” – Păușești. Au mai cântat interpreții: Ioniță Croitoru, Carmina Girban, Marius Țugulescu. De la ora 19.00,va avea loc concert Roberta Crintea, music dance trupa Ane Mary, spectacol pirotehnic cu foc de artificii și discotecă.
De menționat este faptul că, odată cu concursul de ciclism, primarul Cătălin Avan le va face copiilor din localitate o frumoasă surpriză. Fiecare copil va intra în posesia unei biciclete. Acțiunea este susținută și de către directorul Școlii din Păușești, prof. Cristian Nicolae Fota (foto jos). Așadar, edilul Avan, care militează pentru ca micuții să facă sport, le va oferi câte o bicicletă. Copiii din Păușești Otăsău sunt norocoși, primind, de-a lungul timpului, de la autoritățile locale, și tablete și săniuțe.

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactori (tehno@curierul.ro):
Bogdan Burcea, Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iulie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31