Super Oltchim!

Oltchim_in_Germania• vâlcencele au învins în Spania vicecampioana Ligii de anul trecut şi au risipit emoţiile calificării
 

Meciul de sâmbătă cu Itxako Navarra aducea amintiri mai puţin plăcute pentru suporterii handbalului românesc. În sezonul precedent al celei mai titrate competiţii inter-cluburi din handbalul feminin european, această formaţie, multi­plă campioană a Spaniei, dar totuşi fără renume până în acel moment în cupele europene, a reuşit să îşi construiască unul, eliminând chiar Oltchimul (printr-o victorie în dublă manşă) în grupele principale, oprindu-se doar în ultimul act al întrecerii sportive. Motive suficient de puternice pentru elevele lui Radu Voina de a dori revanşa chiar în „vulcanica” Ţara Bascilor. Cele două echipe au început în forţă lupta pentru calificare în grupa D a Ligii Campionilor, câştigând primele două dispute, ambele trecând de Buxtehuder SV (vicecampioana Germaniei) şi Dinamo Volgograd (campioana Rusiei), acumulând fiecare câte 4 puncte; „duelul” din Spania căpătând astfel o miză deosebită, echipa învingătoare luând o opţiune importantă de calificare şi chiar şansa primului loc în grupă.

Prima repriză a început mai greu pentru handbalistele noastre, ibericele încercând încă din start să îşi impună „jocul” deşi, în primele patru minute scorul rămăsese neschimbat, 0-0. După primul sfert al întâlnirii (minutul 15), Oltchimul nu înscrisese decât trei goluri, adică foarte puţin pentru o echipă de handbal, faza de atac fiind în mare „suferinţă”. Însă, „chimistele” au stat destul de bine pe apărare (dispozitiv tactic unde mai mereu au avut probleme în acest început de sezon), vicecampioanele Ligii nereuşind decât şapte goluri timp de 20 de minute. Până la pauză, Valentina Elisei a fost „marcatoarea de serviciu”, ea înscriind patru goluri şi menţinând intacte şansele noastre; „la cabine” s-a intrat cu scorul de 12-10 în favoarea gazdelor.

O lecţie de handbal românească!

Ce a urmat în actul secund cu siguranţă i-a făcut mândrii pe cei aproape 100 de suporteri români prezenţi în tribunele arenei din Navarra. Ei au avut ocazia să urmărească o revenire fabuloasă a unei echipe care poate părea învinsă, chiar pe teren străin. Şi această echipă era una românească! – despre care se spune că în general cedează pe final (în majo­ri­ta­tea sporturilor) şi că, în orice caz, nu poate reveni odată ce este condusă, mai ales în deplasare! Modul tactic de desfăşurare al jocului gândit de tehnicianul român ar fi trebuit să îl facă până şi pe antrenorul spaniol Martin Ambrosio să îşi „ia notiţe”, chiar dacă pregăteşte gruparea bască încă din anul 2004. „Asul din mânecă” pentru Radu Voina a fost Patricia Vizitiu, handba­lista care pare să „explodeze” în acest sezon (în sensul bun desigur); ea reuşind exact în momentele grele să înscrie şi să îşi ajute echipa, precum în „confruntarea” cu masivele rusoaice de la Dinamo Volgograd. Aşa s-a întâmplat şi în Spania, Patricia fiind introdusă în teren pentru prima dată după ce Oltchimul a egalat (în minutul 41 scorul a devenit 15-15, iar din minutul 46 „alchimistele” au preluat „cârma” jocului şi nu au mai cedat-o până la final), ea înscriind de trei ori în ultimul sfert de oră al partidei, reuşind practic exact golurile care au făcut diferenţa, scorul final fiind 25-22 pentru vâlcence! Remarcate în cea de-a doua repriză s-au făcut şi alte jucătoare pentru Oltchim: „căpitanul” Oana Manea punctând de patru ori, Ada Nechita, refăcută într-o bună măsura în urma problemelor medicale a reuşit 3 goluri şi câteva pase de gol din poziţii aproape imposibile, transformând mingea în una „invizibilă” pentru gazde, şi nu în ultimul rând, Talida Tolnai, cea care pe parcursul părţii secunde a reuşit să „betoneze” poarta, salvând aproape zece goluri, ca o compensaţie pentru o primă repriză ceva mai modestă. Pentru spaniole, cele mai bune marcatoare au fost Alexandrina „Sandy” Barbosa (5 goluri reuşite), Macarena Aguilar (5), Carmen Martin (4) şi Nerea Peña (3).

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930