„Sunt chioșcuri fără contract cu școala și care nu eliberează terenul”

• susține inspectorul școlar general, Andra Bică
Raportul prezentat prefectului Florian Marin de către șefa învățământului vâlcean, Andra Bică, atestă că există și situații în care societățile ce dețin chioșcuri în școli și care comercializează alimente nesănătoase, deși au fost somate de conducerile unităților de învățământ să se conformeze, nu părăsesc terenul.
„În unele chioșcuri, există alimente nesănătoase, iar conducerile școlilor au notificat patronii să se conformeze. La Școala «Take Ionescu», în curte se află un magazin alimentar unde se comercializează produse neconforme. Școala a notificat societatea, aducându-i în atenție respectarea legislației în vigoare. La Școala nr. 4, deși societatea nu mai avea contract cu școala, a refuzat eliberarea terenului. La Școala „Luca Solomon” din Vaideeni, se comercializau alimente nesănătoase, societatea fiind notificată să-și mute chioșcul”, a declarat «generalul» Andra Bică.
În mediul rural, 74 de școli nu dețin chioșcuri alimentare. În Râmnic, trei școli nu au chioșcuri alimentare: Liceul Tehnologic „Ferdinand I”, școala din Colonie Nuci și Palatul Copiilor. Tot din mediul urban al județului nostru, șapte școli nu dețin automate de cafea și nici chioșcuri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031