Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

21 august 2018

Succes major pentru APIA la cererile de subvenţie


Adrian-PinteaPrintr-un comunicat de presă cu semnătura directorului Adrian Pintea, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 30 aprilie 2013, s-a încheiat campania de primire a cererilor de plată aferentă anului în curs, pentru “Plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine”.

De acest sprijin financiar urmează să beneficieze producătorii agricoli, crescători de ovine, persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale, care au depus o cerere de subvenţie în acest sens, şi care au îndeplinit condiţiile de eligibilitate stipulate de legislaţia în domeniu.

Controlul la faţa locului se desfăşoară în perioada 3 mai – 3 august 2013 pentru speciile ovine şi caprine, la adresa menţionată în cerere, timp în care solicitanţii primelor au obligaţia de a menţine în exploataţie efectivul de animale pentru care au solicitat primă.

La nivelul Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea, această cam­panie s-a încheiat cu un veritabil succes, primindu-se un număr de 663 cereri, pentru un efectiv de 109.637 capete ovine/caprine solicitate la plată, din care 457 cereri şi 95.873 capete la specia ovină, respectiv 206 cereri şi 13.764 capete la specia caprină, înregis­trându-se astfel o creştere semnificativă comparativ cu anul 2012, când numărul total al cererilor depuse a fost de 604, pentru un efectiv cumulat de 101.285 capete animale.

Ultima zi pentru cota de lapte

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte cumpărătorilor care achiziţionează lapte, precum şi producătorilor deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe că până la data de 14 mai 2013, inclusiv, se depun declaraţiile anuale de cotă de lapte fără aplicarea penalităţilor.

Precizăm că producătorilor de lapte care nu depun în termenul legal stabilit declaraţia anuală privind cantităţile comercializate, li se aplică penalitatea de retragere a cotei individuale de lapte la rezerva naţională. Cotele individuale nu vor fi retrase dacă producătorii deţinători de cotă vor transmite împreună cu declaraţia anuală şi o justificare scrisă, datată şi semnată, asupra imposibilităţii transmiterii acestei declaraţii în termenul legal.

Pentru cumpărătorii de lapte care nu depun în termen declaraţia anuală privind cantităţile achiziţio­nate, sunt calculate penalităţi pentru fiecare zi calen­da­ristică de întârziere, începând cu data de 15 mai.

Penalitatea reprezintă suma corespunzătoare taxei datorate pentru o depăşire de 0,01 % din cantităţile de lapte care i-au fost livrate de producători pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Suma trebuie să fie cuprinsă între 100 şi 100.000 EUR.

De asemenea, cumpărătorul care nu trimite declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a achizi­ţiona lapte de la deţinătorii de cotă, prin retragerea aprobării.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)