Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

filme porno
filme online
xnxx
xxnx
xxnxx
xxnxnxx

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

23 septembrie 2018

Strigătele poetului în Agora


De curând a văzut lumina tiparului un nou volum de versuri al poetului vâlcean Gheorghe Mihai („Strigăte în Agora”, Editura „Profin”, Drobeta Turnu-Severin, 2013).

Volumul cuprinde 101 poeme, cifră cu semnificaţie, cunoscută numai poe­­tu­lui, care dăruieşte cu generozitate iubito­rilor de literatură prinosul inspiraţiei sale. O rara avis, Gheorghe Mihai este un poet adevărat. El se înscrie prin aceasta, ca un reprezentant autentic al sensibilităţii româneşti, dar, din păcate, într-o socie­ta­te care preferă cancanuri despre vede­te­le cu sâni siliconaţi sau tiradele unor agramaţi, ale căror merite sunt justificate de conturi bancare, iar poeţii nu se mai bucură de consideraţia meritată.

Aşadar, profesorul de limbă română, Gheorghe Mihai, originar din satul Cre­menari, comuna Galicea, recidivează, în sens onorabil, după ce în 1995 publicase un prim volum, „Dimensiuni interioare” (Ed. „Almarom”, Râmnicu Vâlcea), primit foarte bine de iubitorii de poezie şi de comentatori.

Despre poetul Gheorghe Mihai se pot spune multe lucruri frumoase: origine şi originalitate, blazon de moşnean, cul­tură, onestitate, dimensiune de luptător învingător, har înnăscut de poet liric.

Poeziile din volumul actual, ca şi din cel anterior, sunt adevărate bijuterii, iz­vorâte din gânduri curate – calităţi moş­te­nite de la părinţi şi bunici, pe care poetul îi evocă nostalgic…

O calitate importantă a poetului Gheor­ghe Mihai este reprezentată de folosirea unei versificaţii canonice, cu rimă şi măsură, constrângeri mai puţin res­pectate de modernişti şi postmo­­dernişti. Registrul său tematic pune în evidenţă talentul şi disponibilitatea canto­­nării pe aspectele importante ale vieţii, pre­cum: filozofie existenţialistă: „Am fi vă­zut la sânuri gângurind / pruncii de rouă-n dimineţi cu soare / şi flori mira­cu­los îmbobocind? / De n-am fi fost, sim­ţeam că dorul doare?” (Hamletiană); evo­caţie! De veghe, cumpăna fântânii / adastă, ca-n trecut, drumeţii; / în cimitir, sub deal, străbunii / respiră roua dimi­­neţii” (Peisaj indus); „Mă răsfăţam printre mistere, / când basme se urzeau sub lună / şi-n zorii zilei, din ciubere, / eram sor­bit de câte-o zână” (Mărturisire); „Şi ca Sisif îmi deapăn visul / c-un Făt-Fru­mos nuntit de-o zee / şi mă întreb unde-i co­pilul /care-nălţa mai ieri la zmee?” (Evocare); politică: „Minciuna-i tot mai lată-n zare, / cu toţii-şi fac din dânsa scut; / cât va mai fi manipulare / şi cât acei ce ne-au vândut?” (Manifest); „Părinte, fă să piară neghiobia, / corupţia, lingăii şi tru­fia, / pecin­­­gi­nea hoţiei, nedreptatea, / min­ciuna, im­pos­tura, laşitatea”. (Rugă); „Fracturând pi­cioare şi târând spre dube, / brutele-şi fac treaba cu ţigara-n buze, / iar de consecinţe nu răspund defel, / că-i mână din spate un mefistofel.” (Pas pe loc, schimbarea); isto­ria şi tradiţia: „Stră­bunii mei cântară din ca­val – / erau curaţi la cuget, ca-n poveşti; urcau prin vremuri greu, dar triumfal / şi se mândreau cu fapte vitejeşti.” (Vânt de primăvară); „Stă ancestral o măgură în su­flet, / pe care-o duc tăcuţi, voievodal / bă­trânii unui sat, domoli la umblet, / păstrând în sânge doine de caval.” (Tradiţie).

Remarcăm, de asemenea, că satira este un domeniu predilect temperamentului său personalizat. O reuşită sinteză am găsit în poezia „Agresiuni”, în care poetul parcurge drumul de la fericita copilărie, „când nu ştia teroarea fricii / sau grija ce-o să fie mâine”, până la o vre­me blestemată, cu „narcotice şi-nju­rături, / mătuşi, gargare şi manele / de­va­lizări ori şuşanele, / împuşcături în plină stradă / şi traseiste de bravadă”.

Deşi greu de efectuat o selecţie, dintr-un volum de giuvaeruri, nu se poate trece peste creaţia definitorie „Autopor­­tret” – o sinceră mărturie a poetului: „Slab m-am născut, dar am durat prin vre­me, / Ursitele mi-au deşirat la gheme / Şi mi-au prezis pe unde am să trec, / ca zilele pieptiş să le petrec (…) / Tot singur m-am simţit întotdeauna: / Un melancolic înfrăţit cu luna, / Retras de lume, un intro­vertit, / Curat, fără cocoaşă-n suflet şi cinstit, / Am suferit, m-am revoltat la rele, / La impostori, ţopenie, lichele”.

Putem afirma, fără ezitare, că Gheor­ghe Mihai este un poet total, care suscită interes, captând cititorul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)