Sprijinul pentru Adi Cosac, exprimat de întreaga suflare social-democrată

Pe 5 noiembrie, locuitorii din Vlădești vor fi chemați la urne pentru a-și alege primarul. PSD a trimis în această cursă electorală candidatul cu, probabil, cele mai mari șanse pentru adjudecarea mandatului. Pe lângă faptul că este un om cunoscut și respectat în comuna natală, Adrian Cosac este omul care și-a demonstrat calitățile de manager al unui comunități locale de-a lungul anilor în care a ocupat funcția de viceprimar, dar și în cele câteva luni în care a condus comuna din vestul Râmnicului în calitate de primar interimar.
Nu mai departe de după-amiaza zilei de joi, atunci când social-democrații vâlceni s-au întâlnit în cadrul Comitetului Executiv, mai multe „voci” puternice din interiorul PSD Vâlcea (dar și ceilalți membri prezenți) și-au exprimat susținerea pentru Adrian Cosac. Putem să îi amintim aici (printre alții) pe Costi Rădulescu – președintele Consiliului Județean Vâlcea și Eugen Neață – deputat.
De altfel, mai multe declarații din care se poate observa susținerea de care se bucură Adrian Cosac în interiorul PSD Vâlcea puteți găsi AICI. AICI, AICI și AICI.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactori (tehno@curierul.ro):
Bogdan Burcea, Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930