Spectacol în Liga Naţională!

faza_handbal18• etapa a VI-a din prima ligă la handbal feminin a programat partide foarte echilibrate la sfârşitul săptămânii trecute • CS Oltchim şi-a amânat întâlnirea cu CSM Bacău

Multe meciuri cu adevărat „incandescente” în weekend la nivelul Ligii Naţionale. De departe, cea mai aşteptată „confruntare” era cea dintre două echipe aflate în formă mare, ambele pe podiumul campionatului la care se adaugă şi vecinătatea de „pe hartă”: HC Dunărea Brăila vs. Oţelul Galaţi. „Oţelarele” au reuşit să producă surpriza etapa trecută învingând fostul lider HC Zalău, ocupând ele prima poziţie. La pauza întâlnirii de la Brăila, rezultatul consemnat erau unul care confirma valoarea celor două echipe şi diferenţa mică între ele, 11-11. Însă, până la finalul partidei, Dunărea reuşeşte să îşi creeze un avantaj de câteva goluri pe care, deşi gălăţencele au încercat, nu au reuşit remontarea lui în totalitate, astfel că Brăila s-a impus la limită, scor 23-22. Un alt joc foarte interesant a avut loc la Braşov între ultimele două vicecampioane ale României: Corona 2010 Braşov şi Universitatea „Jolidon” Cluj. Câştig de cauză au avut ardelencele, cele care au ieşit învingătoare, 26-24 în favoarea lor.

Celelalte întâlniri ale rundei au fost: HC Zalău – HCM Roman 26-19 (11-10 a fost scorul la pauză); CSM Cetate Devatrans – CSM Ploieşti 29-28 (15-16); HCM Baia Mare – Universitatea „Neptun” Constanţa 33-28 (19-14) şi „derby-ul suferinţei”, între singurele formaţii care pierduseră toate meciurile susţinute în primele cinci etape, SCM Craiova – CSM Bucureşti 22-23 (12-11). Campioana României, Oltchim Rm. Vâlcea ar fi trebuit să joace în deplasare, la CSM Bacău. Dar datorită partidei de sâmbătă din Spania, câştigată împotriva handbalistelor de la Itxako Navarra, meciul din Moldova va avea loc în data de 27 octombrie. În urma acestor rezultate, partea superioară a clasamentului se prezintă astfel: HC Dunărea Brăila 11p (+24); CS Oltchim 10p (+49) dar şi un joc mai puţin disputat; HC Zalău 10p (+44); Oţelul Galaţi 10p (+17); Universitatea „Jolidon” 8p (-1). Următoarea etapă din Liga Naţională, cea cu numărul şapte, va avea loc în data de 5 noiembrie. „Chimistele” vor întâlni atunci un adversar redutabil în Sala „Traian”, echipa pregătită de Gheorghe Tadici, HC Zalău.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930