Se închide definitiv groapa de la Măldărești. Unde se duce gunoiul vâlcenilor?

Într-o discuție avută zilele trecute cu prefectul de Vâlcea, acesta a afirmat că, în mod clar, groapa de gunoi de la Măldărești va fi închisă luni, 17 iulie. „Este clar că în data de 17 iulie, această groapă se va închide. Trebuiau amenajate, deja, gropi de gunoi temporare, care să aibă o perioadă de funcționare de până la trei ani de zile. Nu există aceste gropi, așa că operatorii de salubritate vor fi obligați să transporte gunoiul la alte gropi de gunoi, în alte județe”, a afirmat Florian Marin.

Comisia Europeană a dat în judecată România

Încă din luna februarie, Comisia Europeană a decis să acționeze în judecată România la Curtea Europeană de Justiție pentru că autoritățile nu au reușit să închidă 68 de depozitele municipale de deșeuri neconforme, care reprezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor și mediu, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Măsuri similare au fost adoptate deja împotriva altor șase state membre, respectiv Bulgaria, Cipru, Spania, Italia, Slovenia și Slovacia, iar Curtea Europeană de Justiție a emis hotărâri care condamnă Bulgaria, Cipru și Spania. CE precizează că, în pofida avertis­mentelor anterioare, România nu a reușit să ia măsuri pentru cele 68 de gropi de gunoi neconforme, așa cum cere Directiva 1999/31/EC. România era obligată să închidă sau să reabiliteze aceste gropi de gunoi neconforme până la data de 16 iulie 2009. Anterior, Ministerul Mediului avertiza că România riscă să plătească, începând din acest an, o amendă de 124.000 de euro pe zi pentru faptul că autoritățile nu au reușit să închidă depozitele municipale de deșeuri neconforme.

Ministerul Mediului aruncă răspunderea la autoritățile locale

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că răspunderea României pentru încălcarea obligațiilor de tran­spunere a Directivei 2012/19/UE se poate concretiza atât în plata unei sume forfetare, stabilită la 1,740 milioane de euro, cât și a unor penalități achitate periodic și cuprinse între 2.000 și 124.0000 de euro/zi de întârziere, care se vor calcula de la termenul de transpunere, respectiv 14 februarie 2014. De-a lungul timpului, Ministerul Mediului a punctat faptul că responsabilitatea pentru închi­de­rea depozitelor de deșeuri apar­ți­nea, în totalitate, autorităților lo­ca­le, iar sancțiunile care ar fi impuse de la Bruxelles vor fi suportate de la bugetele locale. Datele oficiale arată că, la ora actuală, un număr de 35 de județe dețin sisteme integrate pentru deșeuri, însă numai câteva funcționează.

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactori (tehno@curierul.ro):
Bogdan Burcea, Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iulie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31