Școli din Marea Britanie, în căutare de elevi la Râmnicu Vâlcea

Dacă ne-am obișnuit să vedem tot felul de afișe și bannere ale unor universități din marile orașe ale României pe străzile Râmnicului, în care este prezentată oferta educațională, iată că municipiul nostru este străbătut și de către reprezentanți ai unor școli din alte țări, aflați tot în căutare de tineri dornici să se «înregimenteze» la studii. Și nu vorbim despre unități educaționale din orice țară, ci chiar despre unele din Marea Britanie, țară considerată a avea unul dintre cele mai performante sisteme de învățământ din întreaga lume. Astfel, în seara de 23 noiembrie, reprezentanții Top Education Tour au poposit la Grand Hotel Sofianu din Râmnicu Vâlcea, acolo unde s-au întâlnit cu tineri interesați de continuarea studiilor preuniver­sitare la școli din Regatul Unit. La eveniment au fost prezenți și părinți sau profesori ai tinerior interesați de astfel de oportunități.
Întâlnirea a făcut parte din cadrul unui proiect în care reprezentanții a trei școli britanice s-au deplasat, în perioada 20-25 noiembrie, prin cinci orașe din țara noastră pentru a se întâlni cu elevi și părinți români interesați de studii în străinătate în cadrul Top Education Tour, aflat la cea de-a V-a ediție. Evenimentul din Râmnicu Vâlcea a debutat la ora 17.30 cu prezentări realizate de către reprezentanții celor trei instituții educaționale preuniversitare, urmate de discuții libere purtate cu părinții și elevii prezenți.

Ce spun organizatorii despre o astfel de întâlnire?

Prin intermediul unui comunicat de presă, managerul departamentului «Licee în străinătate» de la Integral Edu, Teodora Răducanu, a oferit mai multe informații referitoare la întâlnirea care s-a desfășurat la Grand Hotel Sofianu: „Decizia de a-ți trimite copilul să studieze în străinătate de la o vârstă fragedă, oricâtă deschidere ai avea, este una dificilă. Orice părinte vrea să cunoască în detaliu tot ce se poate despre locul unde va sta pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă copilul său, să se asigure că va fi înconjurat de un mediu sănătos și că se va afla în siguranță. Poate că tocmai satisfacerea acestei nevoi de către instituțiile de învățământ din Marea Britanie fac ca spre această țară să plece anual cei mai mulți elevi și studenți din România. Britanicii știu că siguranța pe care ți-o dă contactul viu cu oamenii nu poate fi suplinit nici cu o mie de fotografii pe care le poți găsi pe internet și nici cu zeci sau sute de pagini de informații pe care le poți citi despre instituțiile respective. Tocmai de aceea au deschiderea de a merge în căutarea tinerilor cu potențial și de a discuta direct cu familiile acestora. La această ediție Top Education Tour îi vom avea pe reprezentanții EduTaberelor Bucksmore Education și ai liceului d’Overbroeck’s College, ambele făcând parte din Oxford International Group”.

Burse la licee de elită și reduceri la EduTaberele din străinătate

În cadrul Top Education Tour a avut loc și lansarea noilor cataloage pentru edutabere și licee de elită pentru 2018, unde cei interesați au descoperit care sunt cele mai populare și noi destinații de studiu și cum pot obține burse de studiu și reduceri la taberele de vară.
„Dacă în trecut își permiteau să-și trimită copilul la o școală de elită din străinătate doar părinții cu venituri foarte mari, astăzi accesul la aceste studii este mult mai larg. Există o serie de facilități financiare care vin în sprijinul părinților, de la burse până la diverse reduceri oferite de instituțiile în cauză. În 2018, bursele la unele insituții preuniversitare pe care le reprezentăm pot ajunge să acopere și 50% din taxa de școlarizare. Pentru cei care vor să experimenteze pe o periodă mai scurtă sistemele de învățământ din străinătate sau să-și îmbunătățească abilitățile de limbi străine, există programele de edutabere organizate de instituții prestigioase, unde se pot obține reduceri de până la 5%”, a mai punctat Teodora Răducanu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031