Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

filme porno
filme online
xnxx
xxnx
xxnxx
xxnxnxx

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

23 septembrie 2018

Sâmbătă, ALDE Drăgăşani a organizat „Sărbătoarea mărţişorului”


• deputatul Dumitru Lovin a fost prezent la acest eveniment
Pe 3 martie, Elena Caplea, lidera ALDE Drăgăşani, care este şi coordonatoarea activităţii acestei formaţiuni în 14 localităţi din sudul judeţului Vâlcea, a organizat o nouă acţiune, intitulată „Sărbătoarea mărţişorului”, un eveniment reuşit din toate punctele de vedere, la care au participat peste o sută de lideri, consilieri şi membrii din zonă. Alături de colegii lor din zona Drăgăşani, au fost, şi de această dată, deputatul Dumitru Lovin, Monica Şarpe – lidera organizaţiei judeţene de femei, dar şi vicepreşedinţii Mihai Niţescu şi George Guţui.
Sărbătoarea a început cu un istoric al acestei frumoase tradiţii şi prezentarea mărţişoarelor confecţionate de doamnele şi domnişoarele ALDE din zona Drăgăşani, după care fiecare femeie prezentă la evenimentul organizat de Elena Caplea şi-a ales câte un simbol al începutului primăverii. Petrecerea a durat până târziu, iar de pe mese n-au lipsit nici de această dată vestitele bucate tradiţionale din zonă sau vinul de Drăgăşani. Pentru a-i face pe colegii săi să se simtă cât mai bine, Elena Caplea a invitat la „Sărbătoarea mărţişorului” şi câţiva solişti de muzică populară, programul artistic începând cu Ana Maria Cârjan şi formaţia Galaţi. O altă surpriză pregătită de Elena Caplea cu ocazia acestui eveniment a fost tortul, ornat cu sigla partidului şi denumirea „ALDE – Drăgăşani”, din marţipan. Plăcut impresionat de ceea ce a reuşit să realizeze colega sa în sudul judeţului, deputatul Dumitru Lovin îşi doreşte să găsească astfel de coordonatori zonali în tot judeţul.
Doamna Elena Caplea, pe care o felicit încă o dată, nu doar că organizează foarte bine astfel de acţiuni, dar în zona Drăgăşani a reuşit să facă o echipă foarte puternică şi unită. Avem structuri solide la Prundeni, Orleşti, Voiceşti, Ştefăneşti, Mitrofani, Creţeni, Drăgoeşti, Lungeşti, Şuşani, Scundu, Suteşti, Guşoeni şi nu numai. În decembrie, alături de colegii din aceste localităţi, am participat la un alt eveniment reuşit, organizat de doamna Caplea – „Produse culinare tradiţionale”. În perioada Paştelui, din câte am înţeles, vom fi, din nou, împreună, la încondeiatul ouălelor. Mă bucur că, iată, ALDE creşte în zona Drăgăşani şi sunt convins că vom face acelaşi lucru şi în alte zone ale judeţului”, a transmis deputatul Dumitru Lovin, preşedintele Alianței Liberalilor și Democraților Vâlcea.

• Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media al ALDE Vâlcea

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)