SALVATORUL

Voina_Radu3• Voina a revenit să „dreagă busuiocul” la OLTCHIM

După mai puţin de un an de când a părăsit banca tehnică a Oltchimului, şi la numai câteva săptămâni de când conducerea Oltchim îşi reînnoise ofertele privind readucerea sa la conducerea echipei, antrenorul cu cel mai mare succes din istoria handbalului vâlcean, Radu Voina, a fost convins ieri să încerce imposibilul: calificarea vicecampioanei europene în semifinalele Champions League.
Tehnicianul care anul trecut a condus vâlcen­cele în finala C.L. revine în această dimineaţă la Sala Sporturilor pentru a antrena până în 30 iunie 2012 campioanele României, încercând să repare „din mers, împreună cu fetele, ce se mai poate”, conform declaraţiei sale.
Primul meci al lui Radu Voina pe banca vâlcencelor va fi mâine, de la ora 17,30, la Cluj, în cadrul etapei a XIX-a a campionatului naţio­nal, ultimul prilej de apune la treabă handba­listele care duminică vor trebui să învingă Buducnost, în deplasare la Podgorica, astfel ca tehnicianul reîntors la Râmnic să poată „drege busuiocul” la Oltchim.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

aprilie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30