România și-a luat rămas bun de la ultimul ei rege

• fostul suveran și-a găsit odihna veșnică aproape de Râmnicu Vâlcea, la Curtea de Argeș
• zeci de mii de români, dar și regi, regine, principi și principese au venit să îl conducă pe Majestatea Sa pe drumul cel fără de întoarcere
Sâmbătă, 16 decembrie 2017, a fost o zi tristă pentru români, însă o zi care va rămâne pentru multă vreme în memoria colectivă a poporului nostru. A fost ziua în care zeci de mii de români l-au condus pe drumul cel fără de întoarcere pe ultimul lor monarh, Regele Mihai. Procesiunile dedicate celui care a condus destinele statului român în urmă cu mai bine de șapte decenii au început în București, la ora 10.25 (am remarcat cu toții rigurozitatea cu care au fost respectate orele destinate fiecărei ceremonii de-a lungul întregii zile!), când s-a desfășurat un scurt serviciu religios oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal.
La funeraliile Regelui Mihai au participat familii regale din aproape întreaga Europă, dar și de pe alte continente, din țări (sau foste țări) precum Marea Britanie, Spania, Suedia, Franța, Italia, Belgia, Grecia, Portugalia, Bulgaria, Serbia, Albania, Prusia, Luxemburg, Liechtenstein, Iordania, Bahrein. La ceremoniile organizate în București au fost prezenți și reprezentanți ai familiilor imperiale din Rusia, Germania, Austria, precum și Familia Regală de Wurttemberg, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Princiară de Ligne. De asemenea, au fost prezenți numeroși reprezentanți ai statului român, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, primul-ministru Mihai Tudose, președinții celor două camere ale Parlamentului, miniștri, parlamentari, foști șefi de stat, membri ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul Daniel, reprezentanți ai ambasadelor și consulatelor străine acreditate la București etc.
Dacă ne referim strict la regii, reginele, principii și principesele sosite pe meleagurile românești pentru a-i aduce un ultim omagiu Regelui Mihai, putem consemna prezența multor fețe extrem de cunoscute la nivel european. Doar unele dintre înaltele nume care au fost la București, prezentate în funcție de apartenența la casele regale, ar fi:
• Marea Britanie – Principele Charles de Wales
• Spania – Regele Juan Carlos al Spaniei și Majestatea Sa Regina Sofia
• Suedia – Regele Carl al XVI-lea Gustaf şi Regina Silvia
• Franța – Ducele de Vendome, Principesa Chantal a Franței și Principele Emmanuel Philibert
• Belgia – Principesa Astrid și Principele Lorenz
• Grecia – Regina Anne-Marie a elenilor, Principesa Irina a Greciei și Principele Nikolaos al Greciei
• Portugalia – Ducele de Braganza
• Bulgaria – Regele Simeon al II-lea al bulgarilor
• Serbia – Principele Moștenitor Alexandru al II-lea al Serbiei și Principesa Moștenitoare Ecaterina a Serbiei
• Albania – Principele Moștenitor Leka al II-lea al albanezilor și Principesa Moștenitoare Elia a albanezilor
• Prusia – Principele Georg al Prusiei
• Iordania – Principesa Muna a Iordaniei și Principesa Regală Rym a Iordaniei
• Bahrein – Șeicul Rashid bin Khalifa al Khalifa
• Rusia – Marea Ducesă Maria a Rusiei
• Germania – Marele Duce de Baden și Marea Ducesa de Baden, respectiv Principele Eberhard de Wurttemberg
• Austria – Arhiducele Karl al Austriei, Arhiducele Dominic al Austriei, Arhiducesa Emmanuella a Austriei și Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei
• au mai fost prezenți: Baronul Hanns von Holzhausen și Baroana Alexandra von Holzhause, Arhiducele Georg al Austriei, Arhiducele Martin al Austriei, Arhiducesa Katharina a Austriei etc.

„Firul” procesiunilor
La ora 11.00 fix, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai a fost scos din Sala Tronului și așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Slujitorii Domnului au desfășurat o scurtă ceremonie religioasă, iar militarii s-au îngrijit de buna derulare a unei ceremonii militare specifice. Publicul a avut acces la aceste momente, locul dovedindu-se neîncăpător pentru miile de oameni veniți să asiste la funeraliile regale.
În prezența înaltelor fețe regale și a miilor de români, sicriul învăluit în tricolor a fost urcat pe un afet de tun, iar cortegiul funerar a pornit în procesiune spre Catedrala Patriarhală de pe Dealul Mitropoliei. Cu fețele cernite, oamenii au parcurs la pas traseul Piața Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Dealul Mitropoliei.
După ora 12.50, la Catedrala Patriarhală s-a desfășurat sujba propriu-zisă de înmormântare a Majestății Sale Defuncte, oficiată de către Patriarhul României, Preafericitul Daniel, și un sobor de preoți.
Ulterior, după ora 14.00, cortegiul funerar s-a deplasat spre Gara Regală Băneasa din nordul Bucureștiului, pe traseul Piața Unirii – Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei – Arcul deTriumf – Șoseaua Kiseleff.
La ora 14.40, Trenul Regal cu sicriul Majestății Sale Defuncte a pornit spre Curtea de Argeș. Membri Familei Regale îndoliate, preoți, militari au călătorit cu acest mijloc de transport. În trei gări de pe traseul spre Curtea de Argeș (Chitila, Titu și Pitești), Trenul Regal a circulat cu viteză redusă pentru ca persoanele prezente pe peroanele acestor gări să își poată lua bun rămas de la Regele Mihai. Mii de oameni au fost prezenți aici (cei mai mulți în municipiul Pitești), acolo au întâmpinat Trenul Regal cu flori, aplauze sau steaguri tricolore.
Trenul Regal a ajuns în gara din Curtea de Argeș în jurul orei 17.30, acolo unde a urmat o nouă procesiune militară, de scurtă de durată, la coborârea sicriului cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale. De aici, cortegiul funerar s-a deplasat spre Catedrala Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș.
Aproape de ora 18.00, după ce sicriul a fost purtat într-o procesiune către catedrala cea nouă din Curtea de Argeș, un sobor de preoți (format din câteva sute de fețe bisericești) a oficiat ultima parte a slujbei religioase de înmormântare. Sicriul a fost depus în noua catedrală în jurul orei 19.30, Regele Mihai găsindu-și liniștea veșnică lângă primul Rege al României, Carol I, dar și lângă cea care i-a fost soție, Regina Ana. De remarcat faptul că, pe lângă românii veniți din întreaga țară să asiste la funeraliile desfășurate la Curtea de Argeș, au fost prezenți și numeroși vâlceni, simpatizanți ai regalității.

Perioadă de Mare Doliu în Familia Regală
Pentru Familia Regală a României urmează un Mare Doliu pentru o perioadă de 40 de zile, calculată de la momentul în care Regele Mihai a trecut în lumea celor drepți (5 decembrie), dar și o perioadă de doliu obișnuit, care se va întinde pe trei luni de la decesul fostului suveran. Aceste momente de doliu înseamnă că reprezentanții Familiei Regale nu vor participa la evenimente publice în perioadele anunțate. De asemenea, tot în memoria Regelui Mihai, Catedrala Regală nu va putea fi vizitată în perioada următoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Floraria Alex

Calendar

iulie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031