Români, poftiți la Perișani! 687 de ani de la Bătălia de la Posada, marcați de edilul Sandu

Două zile de sărbătoare îi așteaptă pe toți românii chiar în Țara Loviștei. Da, toți românii pentru că Ziua comunei Perișani reunește, an de an, nu doar localnicii din zonă, ci și cetățeni din toată țara. Invitația edilului Ion Sandu sună așa:
„Dragi prieteni, în fiecare an din anul 2000 (în mod mai special din anul 2004 de când sunt primar) la Perişani se sărbătoreşte cu mult fast comemorarea eroilor căzuţi pe câmpul de luptă în marea bătălie dintre oştenii lui Basarab I Întemeietorul Ţării Româneşti şi ai Regelui maghiar Carol Robert de Anjou, din 9-12 noiembrie 1330. De fapt, această comemorare a depăşit limita cadrului local ajungând să fie sărbătoarea istorică a judeţului Vâlcea, a întregii naţiuni române, căci la acest eveniment participă istorici de marcă ai Academiei Române, oameni de cultură din toată regiunea Vâlcii şi din afara ei, din politică şi administraţia judeţeană sau naţională şi mulţi alţii veniţi de pretutindeni să sărbătorească alături de noi, perişănenii, locul unde, în urmă cu 687 de ani, se scria actul de naştere al românilor de astăzi. Pe lângă comemorarea eroilor lui Basarab I, vom comemora şi eroii căzuţi la Perişani în Primul Război Mondial în toamna anului 1916. Pentru toate acestea, vă invit, dragi prieteni, ca în zilele de 21 şi 22 octombrie să fiţi din nou alături de noi, băştinaşii acestori locuri pline de istorie, să sărbătorim cum se cuvine memoria acelor oameni bravi ce şi-au dăruit viaţa ca să ne fie nouă, urmaşii lor, astăzi bine”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Floraria Alex

Calendar

iulie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031