Reținut pentru viol și perversiuni sexuale cu propriile fiice

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, în data de 22 noiembrie, reținerea in­culpatului Ș.E. sub aspectul să­vâr­șirii infracțiunilor de viol, perver­siune sexuală și rele tratamente aplicate unui minor. Acesta a fost prezentat ieri Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Inculpatul, în peri­oada 2004-2010, în mod repe­tat, a întreținut acte sexuale orale cu cele două fiice, în vârstă de 17 și 13 ani, aflate în grija sa. Totodată, în ace­eași perioadă, inculpatul le-a constrâns pe acestea, fie prin oferirea de dulciuri și bani, fie prin comportament vio­lent, pentru a le determina pe cele două fete să accepte actele de per­versiune și sexul oral, dar să păs­treze și tăcerea. Prin acțiunile in­cul­patului, a fost pusă în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelec­tua­lă și morală a celor două minore. Cer­cetările continuă de către pro­curori pentru stabilirea tuturor îm­pre­ju­rărilor faptei şi lămurirea cau­zei sub toate aspectele şi stabilirea răspunderii judiciare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930