Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

19 august 2018

Randers – Oltchim 20-24. Primăvara vine din Danemarca! (1)


vestergaard_luca_klit• chimistele au câştigat una dintre cele mai dificile partide ale Grupei A şi au făcut un pas decisiv către calificarea în primăvara europeană

Cea mai importantă competiţie inter-cluburi din handbalul feminin european şi-a consumat, la finele săptămânii recent încheiate, un nou episod. Etapa a III-a a grupelor Ligii Campionilor a adus faţă-n faţă nume mari ale acestui sport, cotate cu şanse reale la câştigarea prestigiosului trofeu. Dacă cel mai aşteptat duel al rundei a treia a avut loc ieri, în Slovenia, acolo unde Krim Ljubljana a întâlnit ETO Gyor, iubitorii handbalului din ţara noastră au stat cu sufletul la gură sâmbătă, atunci când handbalistele de la Oltchim au evoluat în deplasare, împotriva campioanei Danemarcei.

Emoţii galactice

Chiar dacă erau cotate ca mari favorite înaintea partidei de la Randers, sportivele de la Oltchim, dar şi cei trei antrenori (danezii Jakob Vestergaard şi Mette Klit, alături de Steluţa Luca – toţi foarte buni cunoscători ai handbalului nordic) au afirmat în dese rânduri că jocul din Danemarca nu va fi unul atât de facil pe cât se anticipează. Şi au avut perfectă dreptate! Chimistele au început mai bine meciul, creându-şi un avantaj de patru goluri după primele zece minute ale partidei (scor 6-2). Dar această diferenţă favorabilă campioanelor României a început să devină tot mai „firavă” după minutul 20. Danezele au apăsat mai tare acceleraţia, reuşind să reducă ecartul ce le separa de galacticele de la Oltchim la numai două goluri, scorul înregistrat la pauză fiind 11-9 în favoarea vâlcencelor.

Situaţia din finalul primei reprize a continuat şi după revenirea echipelor de la „cabine”, tot nordicele aflându-se în postura de „vioară întâi” a meciului. Un prim moment psihologic, s-a consemnat în minutul 33, atunci când, cu ajutorul punctelor semnate de către Jacobsen şi Dalby, Randers a egalat Oltchimul (scor 11-11). Chimistele nu s-au regăsit nici în următoarele minute, ineficienţa din ofensivă dar, mai ales, greşelile comise în apărare permiţându-i handbalistei Gitte Evendorff să realizeze o „dublă” şi să ducă scorul la un neverosimil 13-11 în favoarea danezelor (minutul 36). Aurelia Brădeanu a fost cea care a spart „gheaţa” în repriza secundă pentru Oltchim, marcând un gol după o penurie de 13 minute, timp în care campioana României nu mai punctase pe tabelă. Punctul culminant al meciului s-a consumat în minutul 45, atunci când Alexandrina Barbosa şi Cristina Neagu au marcat două goluri extrem de importante, cu ajutorul cărora Oltchimul a revenit la cârma „ostilităţilor”. Paula Ungureanu a avut şi ea un rol decisiv în acest joc, mai ales în a doua parte a reprizei secunde, atunci când a închis magistral poarta în faţa danezelor. De asemenea, aportul din faza ofensivă, adus de handbaliste ca Oana Manea (bucureşteanca prezentându-se cu un nou look la acest meci), Iulia Curea sau inegalabila Cristina Neagu a fost extrem de important pe finalul partidei, golurile marcate de acestea făcând diferenţa între Randers şi Oltchim; campioana României impunându-se, în cele din urmă, la patru goluri diferenţă, scor cu 24-20.
CONTINUARE… 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)