filme online filme filme online hd filme noi

„PRU reprezintă interesele românilor”

• susține Florin Brăgău, liderul formațiunii de la Vâlcea
După ce a invitat oamenii din Partidul România Mare să vină alături de Partidul România Unită pentru a sprijini accederea unei formațiuni politice naționaliste în Parlamentul țării, Florin Brăgău a reamintit câteva dintre obiectivele și idealurile partidului pe care îl reprezintă la nivel județean. Liderul PRU Vâlcea a vorbit despre naționalism și despre importanța sa în contextul actual tot mai delicat în care, atât la nivel național, cât și european, se observă un trend de renegare a valorilor tradiționale. De asemenea, referitor la județul nostru, Brăgău dorește să vadă vâlceni care să nu mai plece peste hotare în căutarea unui trai mai bun și care să lase în urmă familii ce le duc dorul. Acestea sunt numai câteva dintre țintele pentru care Florin Brăgău și echipa sa de la PRU se vor lupta în Parlament dacă românii le vor da girul la scrutinul din 11 decembrie.
„Cei mai mulți dintre vâlceni vor să fie uniți, vor să trăiască în județul lor și în țara lor. Cei mai mulți dintre cei care au plecat peste hotare, să muncească acolo, au făcut asta de nevoie. Partidul nostru, așa cum îi spune și numele, militează pentru o Românie unită. Vreau să asigur electoratul că oamenii pe care îi promovăm pentru alegerile parlamentare sunt curați, cu experiență profesională și politică. Dar, mai ales, ei sunt oameni curajoși, care nu se tem să lupte cu sistemul actual pentru a promova valorile naționale și să lupte pentru interesele românilor. (…) Cu sprijinul vâlcenilor și al românilor, sigur vom intra cu fruntea sus în Parlament, alături de domnul deputat Dorel Jurcan și de domnul senator Sorin Predescu. Obiectivul nostru este obținerea unui procent de 13% la nivelul județului Vâlcea și între 7-9% la nivel național”, a mărturisit Florin Brăgău, ambițiosul lider al PRU Vâlcea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

ianuarie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Dec    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031