Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

18 august 2018

Printr-o modificare a Legii nr. 75 din 16/07/1994 privind arborarea drapelului, Socialiștii cer amendarea instituțiilor publice!


Zilele trecute, pe adresa redacției a sosit o scrisoare deschisă adresă de Partidul Socialist Român parlamentarilor vâlceni. „Având în vedere lipsa de respect pe care o manifestă o bună parte dintre autoritățile statului față de cel mai important simbol național, Drapelul României, Biroul Executiv al Partidului Socialist Român, considerând că se simte nevoia responsabilizării celor care dețin o demnitate publică față de simbolurile naționale și față de români, formulează un proiect de lege, dar, cum nu are dreptul la inițiativă legislativă, îl înaintează tuturor parlamentarilor cu speranța că cel puțin un deputat sau un senator, ca să nu spunem toți, așa cum ar merita un asemenea proiect, să și-l însușească și să-l promoveze în parlament. În caz contrar vom fi obligați să declanșăm acțiunea de strângere a semnăturilor necesare pentru promovarea acestui proiect de lege prin inițiativă legislativă cetățenească”, transmit socialiștii.

Modificarea articolului 20

Iată despre ce proiect este vorba: „Proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 75 din 16/07/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice. Articol unic. «Articolul 20 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, modificată și completată, se modifică, prin completare, și va avea următorul conținut: Art. 20. Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. a) Pentru nearborarea DRAPELULUI ROMÂNIEI, conform prevederilor articolelor 2 și 3 sau arborarea DRAPELULUI ROMÂNIEI într-o stare evidentă de degradare, decolorat sau franjurat, se sancționează conducătorul unității, instituției sau autorității publice cu amendă, de la 5.000 lei la 10.000 lei. b) Pentru arborarea DRAPELULUI ROMÂNIEI într-o stare avansată de degradare, rupt sau sfâșiat, se sancționează conducătorul unității, instituției sau autorității publice cu amendă, de la 10.000 lei la 30.000 lei și demiterea din funcție. c) Arborarea DRAPELULUI ROMÂNIEI cu gaură se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și demiterea conducătorului unității, instituției sau autorității publice din funcție, sau cu amendă, de la 50.000 lei la 100.000 lei. d) Participarea unui reprezentant al unei autorități centrale a statului la manifestări unde sunt drapele ale României cu gaură atrage decăderea imediată din funcție, indiferent de rangul ei, director, primar, președinte al unei autorități, ministru, prim-ministru, Președinte Camera Deputaților, Președinte Senat sau Președinte al României»”.
Socialiștii arată cu degetul și spun că toți liderii partidelor parlamentare declară că, prin politica pe care o fac și o promovează, nu urmăresc altceva decât să ne facă pe toți să fim „mândri că suntem români”! „Cum poți să faci așa ceva în condițiile în care nu îți iubești și nu îți respecți cel mai important simbol național, DRAPELUL ROMÂNIEI?! Acesta este motivul pentru care se simte nevoia responsabilizării celor care dețin o demnitate publică față de drapel, față de simbolurile naționale, față de români. În mod normal, nu ar trebui să fie nevoie de un act normativ în care să se prevadă asemenea sancțiuni, dar văzând modul lor de comportare, de-a lungul celor trei decenii, credem că a sosit timpul să spunem foarte clar că a sosit momentul să nu mai permitem niciunui individ să ocupe o funcție de demnitate publică dacă nu-și iubește țara”, mai transmit socialiștii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)