Primarul Cătălin Avan, la un an de mandat

A trecut un an de când în fruntea comunității din Păușești Otăsău de află edilul Cătălin Avan, ales local care poate spune acum, cu fruntea sus, că a reușit să ducă la bun sfârșit mare parte din obiectivele propuse.
Astfel, s-a reușit reconstruirea podului din Băteșani, s-au refăcut și redat circulației pietonale punțile Cernele și Șerbănești, se lucrează la un pod nou în Ursănești – lucrările vor fi gata în luna octombrie 2017. Au fost redate circulației 14 drumuri agricole care deveniseră veritabile poteci (s-a reprofilat partea carosabilă cu buldozerul, rigolele de pământ au fost refăcute și compactate cu cilindrul vibrocompactor), reabilitat drumul din satul Văleni (terasament nou, două straturi de asfalt, rigole betonate, podețe de acces la proprietăți) și se lucrează deja pe drumul din satul Buzdugan și drumul din satul Cernele, cu zid de sprijin, rigole betonate cu armura din fier-beton beton).
Potrivit bilanțului edilului liberal Cătălin Avan, se reabilitează 5,3 km drumuri de țară prin așezarea unui material geotextil, 15-20 cm de balast și 12 cm piatră concasată, se refac căile adiacente pietonale la DJ 646B, de la Pietrari la Frâncești, se repara pe o lungime de 500 metri rigola betonată la drum și se pun trei noi stații de autobuz din lemn.
S-a reușit achiziționarea cu fonduri europene a unui buldoexcavator cu remorcă, ambele cu lame de deszăpezire, cu care, în prezent, autoritățile locale betonează două drumuri agricole, urmând să fie refăcut terasamentul la alte trei drumuri agricole și s-au montat lămpi cu LED in toate satele.
În zona de cultură, sport și religie, s-a schimbat tâmplăria la Biserica din Văleni și Biserica Tilvici, celelalte primind câte 6.000 lei pentru investițiile propuse de consiliile parohiale și CL Păușești. La stadion s-a construit o tribună de 200 locuri și au fost achiziționate mingi pentru a atrage tinerii spre sport. La învățământ, autoritățile locale au reușit cu forțe proprii amenajarea platformei pentru terenul multifuncțional de la Școala Șerbănești și achiziționarea pentru fiecare elev de tablete, biciclete, săniuțe, iar din toamnă, uniforme școlare. Fiecare a primit, gratuit, manuale auxiliare. Cu sprijinul primarului Avan, a fost transferat gratuit un al doilea microbuz de la o instituție publică, pentru transportul copiilor în siguranță. Se colectează, gratuit, cu ajutorul unui agent economic PET-uri, carton, hârtie, sticlă, ambalaje celofan.
„Sunt realizări notabile, realizate cu multă muncă, prin colaborarea excelentă, cu toți consilierii locali și cărora le mulțumesc mult. Am redus la maxim toate cheltuielile de funcționare, iar aproape tot ce se achiziționează trece prin SEAP. Fiecare coleg din primărie a primit sarcinile cele mai potrivite și i-am readus în slujba cetățeanului, cu respectarea programului și îndeplinirea sarcinilor din fișa de post. Nu a fost ușor, dar iată că la un an, eu, viceprimarul și consilierii locali stăm cu fruntea sus, obosiți, dar cu satisfacția că ce am jurat, de la începutul mandatului, am reușit să respectăm. Suntem bucuroși că de comuna Păușești se vorbește frumos în lume; asta înseamnă că ne-am făcut datoria”, a declarat edilul Cătălin Avan.
Au existat, însă, și unele nerealizări. Acestea vizează drumuri ce încă nu se ridică la înălțimea dorințelor cetățenilor, dar și faptul că, potrivit primarului, încă nu exista simbioza profesor-elev. „Încă nu s-a reușit convingerea tuturor cetățenilor să respecte normele de mediu. Nu există, încă, o echipa de fotbal care să răspundă eforturilor din ultimii doi ani cu dotarea pentru sport. Nu sunt dotări la Casa de Cultură, nu există un ștrand, un parcurs de agrement. (…) Dar dacă suntem sănătoși, va promit că prin sprijinul și cu binecuvântarea lui Dumnezeu, o să reușim să realizăm aceste năzuințe”, a mai precizat primarul Avan.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031