Prima scumpire din acest an: gazele

„Preţul gazelor naturale pentru populaţie a crescut, începând de ieri, cu aproximativ 5,6% în medie, la nivel naţional”, susţin reprezentanţii Federaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), în timp ce Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunţat că a decis majorarea preţului reglementat la gaze, fără a preciza procentul de creştere. „Ca urmare a creşterii costului de achiziţie a gazelor naturale pe care furnizorii îl plătesc producătorilor de gaze naturale, ANRE a decis, în conformitate cu metodologia în vigoare, majorarea preţului final al gazelor naturale pentru populaţie în medie cu aproximativ 5,6%, începând cu data de 10 ianuarie. Acest procent de creştere variază de la un furnizor la altul”, spun reprezentanţii ACUE.

Aceştia reamintesc că, începând cu 1 aprilie 2017, preţul cu care furnizorii cumpără gazul de la producătorii interni nu mai este stabilit de autorităţi, fiind rezultatul evoluţiei cererii şi ofertei din piaţă. „ANRE analizează periodic evoluţia preţului gazelor achiziţionate de furnizori având obligaţia de a ajusta valoarea de transfer către consumatorii casnici, conform legislaţiei în vigoare. Subliniem că această ajustare de preţ a fost cauzată exclusiv de majorarea costurilor de achiziţie a gazelor din producţia internă, tariful de distribuţie şi marja de furnizare rămânând neschimbate”, se mai arată în comunicatul ACUE.
ANRE a emis, luni, un comunicat de presă în care arăta că a decis majorarea preţului reglementat la gaze din 10 ianuarie, însă fără a preciza procentul de creştere. Reprezentanţii instituţiei au explicat faptul că, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG 64/2016, respectiv 1 aprilie 2017, preţul gazelor naturale din producţia internă se stabileşte în mod liber pe piaţă, pe baza cererii şi ofertei, şi constituie componenta principală a sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziţie a gazelor naturale (CUG) şi, implicit, a preţurilor finale la consumatorii casnici. Valoarea CUG pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh, a fost aprobată în şedinţa Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 30 martie 2017. Ulterior, furnizorii au solicitat creşterea acestei valori datorată creşterii preţurilor cu achiziţia gazelor naturale din producţia internă, în conformitate cu prevederile art. 40 din Anexa la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 182/2015, privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea CUG. „Solicitările furnizorilor privind actualizarea CUG s-au situat între 0,8-1,1 bani/kWh. Ca urmare a analizei efectuate de către ANRE, pe baza datelor transmise de către titularii de licenţă de furnizare care au în portofolii clienţi casnici reglementaţi, Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat nivelul CUG de 88,28 lei/MWh. Modificarea valorii CUG generează o creştere a preţurilor reglementate, concomitent cu alte actualizări ale elementelor componente ale preţurilor începând cu data de 10 ianuarie 2018”, se arată în comunicatul instituţiei de reglementare.
Oficialii ANRE au susţinut că impactul unitar în preţurile practicate de furnizorii clienţilor casnici reglementaţi este de 0,68 bani/KWh, ceea ce reprezintă o creştere a valorii facturii lunare estimate la nivelul unui an de 4,8 lei pentru un consum mediu de 700 KWh/lună/loc de consum.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Floraria Alex

Calendar

iulie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031