Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și Mircia Gutău au pus la cale o strategie

• municipiul nostru s-ar putea transforma într-o veritabilă gazdă a evenimentelor culturale de anvergură
Sâmbătă, 4 noiembrie, primarul Mircia Gutău a discutat cu prof. Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului „Radu Stanca” şi preşedintele Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu, despre implementarea unor programe culturale în Râmnicu Vâlcea, cu începere chiar de anul viitor. În cadrul întâlnirii, la care a mai participat viceprimarul Eusebiu Vețeleanu, Gheorghe Dican, preşedintele Uniunii Artiștilor Plastici Vâlcea şi Dan Dragomir, cel care a mijlocit această întrevedere, au fost vizitate mai multe locații din municipiu, pretabile pentru a găzdui evenimente culturale dintre cele mai diverse.
La finalul vizitei, primarul Gutău i-a mulțumit călduros oaspetelui din Sibiu pentru disponibilitatea la colaborare, edilul exprimându-și convingerea că implicarea unei personalități de o asemenea anvergură şi notorietate va face ca Râmnicul să se repoziționeze pe harta culturală a țării.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

aprilie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30