Poliția caută… șef de post la Milcoiu!

IPJ Vâlcea anunță concurs pentru ocuparea funcţiei de şef secţie II la Secţia 2 Poliţie Rurală Milcoiu, poziţia 659 din statul de organizare al unităţii, prin recrutare din sursă internă: „În vederea participării la concurs/examen, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să fie ofiţeri de poliţie, cu următoarea pregătire de bază: studii universitare de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă într-unul din următoarele domenii: ştiinţe juridice, ştiinţe administrative, ştiinţe economice, ştiinţe socio-umane, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, ştiinţe inginereşti. Sau studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare (în sistem Bologna) într-unul din domeniile fundamentale de licenţă: ştiinţe sociale sau ştiinţe inginereşti.
Să aibă pregătirea de specialitate: vurs postuniversitar sau master în domeniul management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei sau studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă absolvite anterior aplicării celor trei cicluri de tip ,,Bologna”, într-unul din domeniile studiilor de bază sau studii de master ciclul II de studii universitare într-unul dintre următoarele domenii universitare de masterat: drept, ştiinţe administrative, ştiinţe ale comunicării, sociologie, relaţii internaţionale şi studii europene, informaţii şi securitate naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, ştiinţe militare, ştiinţe politice ori management.
Să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului, respectiv:să aibă 3 ani vechime în M.A.I.; să aibă gradul profesional de minim inspector de poliţie; deţinerea/obţinerea permisului de conducere categoria „B”; deţinerea/obţinerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, nivel secret; deţinerea/obţinerea avizului de organ de cercetare al poliţiei judiciare; să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei; să aibă 3 ani vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs; nu sunt cercetaţi disciplinar, nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de aceştia nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală; să fi obţinut calificativul de cel puţin „BINE” la ultimele două evaluări anuale de serviciu; să fie declaraţi „apt medical” şi „apt” la evaluarea psihologică pentru funcţia de conducere scoasă la examen/concurs/.
Concursul/examenul va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, la data de 21.03.2018, orele 10.00, în sala de şedinţe, şi va consta într-un interviu structurat pe subiecte profesionale, care va fi apreciat cu note de la 1 la 10. Va fi declarat admis candidatul care are nota cea mai mare şi a obţinut minim nota 7,00.
Nota finală se calculează ca medie aritmetică între notele acordate de membrii comisiei de concurs, cu două zecimale, fără rotunjire. În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă, este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs, iar în situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.
Candidatul nemulţumit de rezultatul obţinut la interviu poate formula contestaţie, o singură dată, în termen de 24 ore de la afişarea rezultatului. Candidaţii pot contesta numai notele la propriul interviu. Eventualele contestaţii se depun la secretariatul Serviciului Resurse Umane din cadrul I.P.J. Vâlcea şi se soluţionează în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a acestora, de către comisia constituită în acest scop. Nota acordată după soluţionarea contestaţiilor la interviu este definitivă.
Durata de desfăşurare a probei de concurs va fi stabilită de comisia de concurs/examen fără a depăşi limita maximă de 3 ore. Înscrierile se fac personal, în zilele lucrătoare, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea – Serviciul Resurse Umane, până la data de 26.02.2018 orele 14.00.
Cu ocazia înscrierii, candidaţii vor anexa: raport de înscriere şi C.V; actul de identitate şi documentele care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului. Diplomele de studii vor fi însoţite de foile matricole sau de suplimentele la diplomă. Cu ocazia înscrierii, candidaţii vor prezenta în original actul de identitate şi documentele care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului, care vor fi xerocopiate şi certificate pentru conformitate în prezenţa candidatului, originalul fiindu-i restituit pe loc acestuia. Sunt acceptate şi copii legalizate ale documentelor de studii, dacă acestea sunt prezentate din iniţiativa candidatului; adeverinţă care conţine rezultatul ultimului examen medical de bilanţ eliberată de medicul de unitate , din care să rezulte că este ,,apt” pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei scoase la concurs; declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare; copia permisului de conducere, după caz; candidaţii care nu sunt încadraţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea vor anexa la raportul prin care solicită înscrierea pe lângă documentele sus-menţionate şi o adeverinţă emisă de structura de resurse umane competentă, din care să rezulte că nu sunt cercetaţi disciplinar, nu sunt sub efectul vreunei sancţiuni disciplinare, nu s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva acestora, gradul profesional deţinut, calificativele obţinute la ultimele două evaluări anuale de serviciu, vechimea totală în M.A.I. şi specialităţile în care şi-a desfăşurat activitatea, nivelul de acces la informaţii clasificate precum şi numărul ordinului de desemnare în structurile poliţiei judiciare.
Atenţie! Nu va fi acceptat dosarul de recrutare în cazul în care documentele de studii, în original, prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranţă care nu permit stabilirea autenticităţii documentului sau sunt plastifiate.
La concurs, pot participa numai candidaţii ale căror dosare de recrutare sunt complete şi corect întocmite. Fişa postului scos la concurs se poate consulta la cerere de către candidaţi.
Testarea psihologică a candidaţilor se va desfăşura la Centrul de Psihosociologie al M.A.I. din Bucureşti, str. Maria Ghiculeasa nr. 47, sector 2, la o dată ce se va comunica în timp util candidaţilor, prin postare pe pagina de internet a unităţii şi la avizierul unităţii. Tematica şi bibliografia întocmite de către comisia de concurs constituie anexă la prezentul anunţ.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane din cadrul I.P.J. Vâlcea, la numărul de telefon 0250/703112, interior 20112, metropolitan 5020112

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031