Du-te la...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

filme porno
filme online
xnxx
xxnx
xxnxx
xxnxnxx

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

18 octombrie 2018

PNDR – în satul tău, din nou


Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a anunțat recent debutul celei de-a doua etape a Campaniei PNDR vine în satul tău. Astfel, în perioada august – noiembrie 2013, au fost programate a se desfăşura 1.850 de întâlniri, în toată țara, cu beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). În cadrul acestei campanii se vor oferi informații axate pe consilierea şi sprijinul oferit beneficiarilor pentru derularea proiectelor pe care le implementează. Reprezentanții APDRP le vor comunica beneficiarilor şi publicului participant informaţii privind respectarea obligaţiilor contractuale şi evitarea neregulilor sau a fraudelor, cu evidenţierea clară a posibilelor consecinţe şi penalităţi. De asemenea, vor fi prezentate detalii referitoare la realizarea şi respectarea graficului de eşalonare al plăţilor efectuate prin PNDR, aspecte ale întocmirii şi respectării declaraţiei de cheltuieli, derularea procesului de achiziţie a bunurilor, serviciilor şi lucrărilor precum și la posibilităţile de dezvoltare durabilă a mediului rural. „Evenimentele programate îi vor pregăti pe cei interesaţi în a-şi dezvolta spiritul antreprenorial, atât de necesar pentru derularea proiectelor europene şi vor putea informa publicul despre ultimele noutăţi legate de finanţarea agriculturii şi dezvoltării rurale în România”, se arată în comunicatul de presă al APDRP.

Cu această ocazie, APDRP își va evalua capacitatea de comunicare publică și eficiența furnizării de informații relevante pentru beneficiarii fondurilor europene. Până în acest moment, cele 15 rulote ale caravanei informative au derulat evenimente în 1.520 localităţi, situate în 40 de judeţe ale României, fiind informate peste 71.500 de persoane.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Mai multe articole de la Uncategorized