Persoane bănuite de evaziune fiscală, depistate de polițiști

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au depistat la data de 5 martie, două persoane bănuite de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală, fapte comise în 2012, pe raza județului Vâlcea. Astfel, în ziua de 5 martie, polițiștii au depistat doi bărbați de 47 și 27 de ani, bănuiți de evaziune fiscală, dispunându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 47 de ani, iar ulterior, la data de 6 martie, față de ambele persoane bănuite s-a luat măsura controlului judiciar. În fapt, în cursul anului 2012, cei doi bărbați ar fi folosit facturi fiscale cu conținut nereal, în numele unor societăți comerciale, facturi înregistrate în evidențele contabile, în scopul sustragerii de la plata contribuțiilor fiscale, cauzându-se astfel bugetului statului un prejudiciu estimat la 160.000 lei. Persoanele bănuite au fost puse sub control judiciar, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Reținere la Berbești
Polițiștii din Berbești au reținut, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, un bărbat de 32 de ani, bănuit că ar fi agresat fizic o persoană, pe raza orașului Berbești, la data de 5 martie. Astfel, în data de 7 martie, polițiștii au reținut pentru 24 de ore, un tânăr din comuna Alunu, bănuit că ar fi agresat fizic un bărbat din orașul Berbești, cu două seri înainte. În fapt, cele două persoane ar fi avut un conflict spontan în fața unui local din oraș, iar persoana bănuită l-ar fi lovit pe celălalt bărbat, cu pumnii și picioarele.
A fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, persoana bănuită fiind reținută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu cu propunere de arestare preventivă.

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și ai postului de poliție Roești au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, față de un bărbat de 28 de ani, din Roești. Astfel, în data de 6 martie a.c., polițiștii au executat un mandat de arestare față de un bărbat din comuna Roești, condamnat la o pedeapsa privativă de libertate de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere. În fapt, persoana bănuită ar fi condus un autoturism neînmatriculat pe Drumul Național 64, în comuna Mihăești și pe Drumul Național 65 C, în Popești, fără a deține permis de conducere, fapte comise în iulie și octombrie 2015. Bărbatul a fost încarcerat într-un penitenciar din județul Argeș.

Acțiune silvică la Bujoreni
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru combaterea delictelor silvice au acționat pentru verificarea legalității activităților desfășurate în domeniul silvic, aplicând sancțiuni contravenționale de peste 20.000 de lei. În perioada 6-7 martie, polițiștii au acționat în comuna Bujoreni, la sediile a două societăți comerciale, care desfășoară activități în domeniul silvic, constatând mai multe încălcări ale Legii nr. 171/2010, privind contravențiile silvice. S-a dispus de asemenea, confiscarea valorică a peste 265 mc de material lemnos și a 200 de mc de cherestea de stejar. Mai trebuie spus că la acțiune au participat și specialiști ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea.

Infracțiune rutieră pe DN 7
Polițiștii rutieri au depistat din nou, în trafic, un șofer sub influența alcoolului. Astfel, în noaptea de 7/8 martie, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Drumul Național 7, un șofer de 27 de ani, din comuna Slivilești, județul Gorj, la volanul unei autoutilitare.
În urma verificărilor a reieșit că acesta avea o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz a fost înregistrat un dosar penal.

Taximetrie ilegală la Păușești – Otăsău
Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Pietrari au depistat un șofer care efectua transport de persoane, contra cost, fără autorizație. Astfel, în data de 7 martie a.c., polițiștii au depistat pe Drumul Județean 646B, în Păușești-Otăsău, un conducător auto de 62 de ani, din localitate, care efectua transport public de persoane, fără a deține autorizație valabilă. Șoferului i s-a probat repetabilitatea acțiunii, s-a luat masura suspendării dreptului de utilizare a autoturismului pentru o perioada de 6 luni de zile, fiind sancționat contravențional cu 1.000 de lei.

Acțiune în forță a poliției

Polițiștii rutieri au acționat pe raza întregului județ, pentru combaterea taximetriei ilegale, aplicând sancțiuni contravenționale de aproximativ 15.000 de lei. În perioada 6-8 martie a.c, polițiștii au oprit pentru control 153 de autovehicule, aplicând 43 de sancțiuni contravenționale, de aproximativ 15.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere, 15 certificate de înmatriculare și 2 certtificate de competență profesională. În trei cazuri, polițiștii au dispus suspendarea pentru 6 luni a dreptului de utilizare a autoturismului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031