„Pe 10 sau 11 ianuarie, se va schia pe pârtia din Voineasa”

• susține primarul acestei localități, Gabriel Năstăsescu
După ce deschiderea pârtiei de la Obârșia Lotrului – comuna Voineasa a fost tărăgănată extrem de mult timp, edilul acestei localități este încrezător că situația se va rezolva cât de curând. Contactat telefonic pe marginea subiectului, primarul Gabriel Năstăsescu ne-a precizat că procedura licitației este programată chiar marți, 9 ianuarie – între noi fie vorba, cârcotașii probabil ar spune deja că va fi o zi de marți cu ghinion! Edilul nu crede că se vor depune contestatații în urma derulării licitației și că activitățile specifice de pe pârtie vor putea demara undeva la mijlocul săptămânii viitoare.
„Cred că pe 10 sau 11 ianuarie, vom da drumul activităților și se va putea schia pe pârtia din Voineasa”, a sunat declarația primarului Gabriel Năstăsescu, vestea fiind una cât se poate de bună pentru iubitorii practicării sporturilor de iarnă din județul nostru și nu numai, chiar și acum, în al treisprezecelea ceas!

Preşedintele CJ Vâlcea, în permanent dialog cu prefectul şi primarul din Voineasa pentru rezolvarea situaţiei

Prin intermediul unui comunicat de presă dat publicităţii pe 5 ianuarie, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a oferit mai multe informaţii cu privire la întârzierea nejustificată cu care se deschide sezonul de schi pe pârtia de la Voineasa.
„Şi eu şi prefectul judeţului am făcut tot ce a depins de noi, în condiţiile legii, atât ca persoană, dar şi ca instituţii, în relaţia cu Primăria Voineasa. Eu şi astăzi am discutat cu primarul şi, în permanenţă, aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea a fost în dialog cu Primăria Voineasa, pentru a acorda sprijin, în condiţiile legii. Juriştii noştri, specialiştii Consiliului Judeţean, au răspuns de fiecare dată solicitărilor primite din partea Primăriei Voineasa. Sper ca această situaţie să fie totuşi depăşită, astfel încât, măcar după 10 ianuarie, să se deschidă pârtia. Consiliul Judeţean Vâlcea va acorda, în condiţiile legii, tot sprijinul pentru depăşirea acestei situaţii şi pentru ca turiştii să se poată bucura de domeniul schiabil Transalpna Ski Resort”, a sunat declaraţia lui Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliul Judeţean Vâlcea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031