PDL vrea un cod de conduită electorală agreat de toate partidele parlamentare

„Partidul Democrat Liberal a decis ca în prima săptămână de activitate legislativă să invite toate formaţiunile politice parlamentare la o discuţie care să se termine cu adoptarea unui cod de conduită electorală şi care ulterior să poată fi monitorizat în campanie de structurile societăţii civile”, a anunţat purtătorul de cuvânt Sever Voinescu.  „Noi credem că există structurile funda­mentului legislativ şi baza legislativă necesară pentru a avea alegeri libere şi corecte. Sigur, nu există şi nu va exista niciodată baza legislativă necesară care să convingă PSD că atunci când pierde alegeri le pierde, pentru că oamenii nu-i vor. Constatăm că persistă lamentaţia mincinoasă şi manipulatorie a PSD după parţialele de duminica tre­cută. După ce măsurile de reformă ale Guvernului Boc au început să pro­ducă rezultate şi efectele lor se văd în economie în primul rând, PDL este cel mai interesat să aibă în 2012 alegeri corecte, alegeri în care oamenii să se pronunţe pe baza performanţei politice a actorilor importanţi de pe scena po­litică şi nu în baza unor formule de natu­ră să le influenţeze opţiunea elec­torală cum ar fi ameninţări sau alte forme de deturnare a discursului public şi a dezbaterii politice”, a explicat Voi­nescu. El a adăugat că acest cod de conduită ar urma să cuprindă o serie de reguli de comportament electoral, felul în care să se comporte candidaţii cu electoratul şi candidaţii între ei. „Tre­buie să punem pe masă tot ce ni se reproşează, tot ce ne reproşăm unii altora şi să ajungem la acordul că nu mai facem ce ne reproşăm”, a încheiat purtătorul de cuvânt al PDL.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031