Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

21 august 2018

„PDL câştigă cel puţin 20 de mandate de primar”


Prala_Stefan1• afirmă Ştefan Prală, bazându-se pe structurarea mai serioasă a organizaţiilor de teritoriu

În conferinţa de presă de zilele trecute a PDL Vâlcea, Ştefan Prală a lansat o idee ce-ar trebuie să dea de gândit adversarilor politici. Conform spuselor acestuia, PDL va putea obţine un procent mai mare faţă de cel de la alegerile din 2008 pentru Consiliul Judeţean. „Cred că, bazându-ne pe oamenii valo­roşi, vom putea obţine un procent mai mare decât în 2008. Spun acest lucru pentru că, în această perioadă, PDL s-a structurat mult mai serios şi stăm mai bine în mai multe localităţi din Vâlcea. Astfel, s-au putut selecta oameni cu potenţial, care ar putea câştiga pentru partidul nostru mai multe mandate de primar”, a afirmat Ştefan Prală. Întrebarea firească pentru Pală a fost „Cum se pot obţine aceste scoruri?”. „PDL nu mai este pe val, dar mergem într-o construcţie politică alături de alte forţe politice care cresc. În acest timp, PSD este destructurat şi se aşează pe structurile PNL! Se vede cel mai bine în sondaje, pentru că însumarea potenţialului lor elec­to­ral nu mai este aceeaşi ca în 2008”, a mai spus Ştefan Prală.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)