Până pe 30 octombrie, expoziție de artă fotografică din China, în centrul Râmnicului

• accesul publicului este gratuit

Cu prilejul celei de-a V-a ediții a Festivalului Fotografiei Chineze în România, organizată de Asociația Internațională „Euro Foto Art” sub patronajul Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, Râmnicul devine parte la această sărbătoare a celei numeroase populații de pe mapamond. În acest an, peste 25 de manifestări expoziționale de excepție au fost organizate în Capitală și în cele mai mari orașe ale României.

Ce puteți vedea în Râmnic?
Conform organizatorilor, festivalul a oferit oportunitatea de a organiza și în Râmnicu Vâlcea o expoziție de artă fotografică deosebită, cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici Vâlcea și a Fotoclubului „Floarea de Colț”. Expoziția, intitulată „Tradiții populare Chineze”, prezintă tradiția populară chineză milenară. În acest context, pe simezele Galeriei „Pasaj 2” din centrul Râmnicului, recent înaugurată, va fi expusă o selecție de 50 de fotografii alb-negru și color din China, lucrări puse la dispoziția organizatorilor de către China Photo Network Online din Zhuhai. Fotografiile au fost realizate de cei șase artiști fotografi chinezi ai Asociației Chineze: Chen Dan, Honghong Wang, Weikun Li, Xu Hang, Yuan Chusheng și Zhang Hui, cu ajutorul cărora este prezentată cultura multinațională a Chinei.
Vernisajul acestei expoziții inedite pentru Râmnic s-a desfășurat sâmbătă, 14 octombrie. Însă, persoanele care nu au reușit să ajungă la eveniment nu trebuie să se îngrijoreze! Expoziția, organizată sub patronajul Primăriei Râmnicu Vâlcea, va rămâne la dispoziția publicului vizitator până pe 30 octombrie, pragul acesteia putând fi trecut zilnic, în intervalul orar 10.00 – 19.00. Important de amintit pentru persoanele interesate este și faptul că accesul publicului este permis în mod gratuit.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

aprilie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30