Oltchimul cedează locul în Liga Naţională, dar nu şi palmaresul

• HC Oltenia nu va prelua nici datoriile, acestea urmând să rămână în pasivul financiar al campioanei României


Prin intermediul unui comunicat de presă, publicat pe pagina oficială a Clubului Sportiv Oltchim Râmnicu Vâlcea, Biroul Executiv informează că a fost adoptată decizia de a oferi, cu titlu gratuit, locul în Liga Naţională de handbal feminin şi jucătoarele aflate încă sub contract echipei sprijinită de Primăria Râmnicului (Handbal Club Oltenia), fără ca palmaresul înregistrat de-a lungul a exact 40 ani de existenţă să fie transferat noii formaţii. Astfel, chiar dacă va continua, pe o perioadă nedeterminată, să existe doar „pe hârtie”, cea mai titrată echipă din sportul românesc, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, va rămâne în posesia palmaresului fabulos, existând posibilitatea ca, în vremuri financiare de mai bun augur, echipa să fie readusă „la viaţă”. Reamintim că, de-a lungul istoriei, gruparea vâlceană a câştigat de 19 ori campionatul României, de 14 ori Cupa României, o dată Supercupa, precum şi alte cinci trofee europene. Însă, din nefericire, în prezent, cu datorii de aproape 2 milioane de euro, care vor rămâne în pasivul Oltchimului, multipla campioană a României a fost nevoită să se retragă din toate competiţiile în care avea drept de participare.


Comunicat: „Oltchim va rămâne cu palmaresul şi patrimoniul său”


„Clubul Sportiv Oltchim a îmbrăţişat ideea continuării activităţii de handbal în municipiul Râmnicu Vâlcea prin crearea structurii sportive HANDBAL CLUB OLTENIA – în care unul dintre asociaţi este chiar Municipalitatea. De aceea, în sedinţa Biroului Executiv al clubului de astăzi, 27 iunie 2013, s-a decis să se contribuie la această activitate prin: cedarea locului echipei Oltchim Rm. Vâlcea – după sezonul competiţional 2012-2013 – către Handbal Club Oltenia din Râmnicu Valcea, cu drept de participare a echipei acestui club în Liga Naţională de handbal feminin, ediţia 2013-2014; Cedarea sportivelor echipei „Oltchim” Rm. Vâlcea (aflate sub contract după data de 01.07.2013) aceluiaşi club. Clubul Sportiv Oltchim va rămâne cu palmaresul şi patrimoniul său (activul şi pasivul financiar acumulat până la data predării), inclusiv restanţele financiare faţă de sportive şi antrenori. Urăm mult succes noului club HANDBAL CLUB OLTENIA şi îl asigurăm de tot sprijinul nostru colegial. Totodată, mulţumim suporterilor pentru întreaga perioadă în care au fost alături de echipa OLTCHIM şi îi rugăm să înţeleagă decizia clubului”, se arată în comunicatul oficial.


Safta, Buceschi şi Băbeanu – pe lista celor mai cunoscute jucătoare de la HC Oltenia


Săptămâna trecută, la finele şedinţei din Consiliul Local în care s-a decis participarea financiară a Primăriei Râmnicului la noul proiect de salvare a handbalului vâlcean, viceprimarul cu atribuţii de primar, Gigi Matei, a oferit şi câteva nume de handbaliste care ar putea evolua, în noul sezon al Ligii Naţionale, pentru Handbal Club Oltenia. „Preluarea locului în Liga Naţională pe care Oltchimul îl deţinea de drept se va face liberă de orice sarcini, debite sau obligaţii de orice altă natură. Am făcut această mutare după modelul echipelor Rulmentul Braşov şi Danubius Galaţi, care au fost şi ele preluate de municipalitate. Vom menţine handbalistele aflate încă sub contract cu CS Oltchim, adică Safta, Polocoşer, Curea, Buceschi şi Băbeanu. Probleme ar putea apărea doar în cazul Iuliei Managarova, care pe 30 iulie devine liberă de contract. S-a mai discutat cu Roxana Cherăscu şi Stancuţa Guiu, care sunt de acord să pună umărul la noul proiect. De asemenea, în caz de nevoie, putem apela şi la handbaliste legitimate în prezent la Centrul Naţional de Excelenţă sau Colegiul Energetic”, a afirmat edilul.

Până în acest moment, dintre toate numele pe care Gigi Matei le-a prezentat ca fiind eligibile să evolueze pentru HC Oltenia, doar despre Iulia Curea se ştie cert că nu va juca în sezonul 2013/2014, aceasta anunţând, în urmă cu numai câteva zile, că este însărcinată.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031