Oltchim, aproape de trofeu în Germania

• Fetele antrenate de Radu Voina au reuşit un turneu mai bun în Germania decât în Ungaria, ratând câştigarea „Ladies Cup” în ultimul act

faza_handbal18La sfârşitul săptămânii recent în­cheiate, CS Oltchim a participat la un turneu amical organizat în localitatea Schmelz din Germania. La această competiţie au participat câteva nume grele ale handbalului feminin euro­pean. Echipele participante au fost în număr de şase, împărţite în două grupe de câte trei formaţii: Grupa A compusă din Gyor (campioana Unga­riei), Metz (campioana Franţei) şi Bayer Leverkusen (echipă din cam­pionatul ţării gazdă); Grupa B a fost formată din Oltchim (campioana Ro­mâ­niei), Byasen Trondheim (vicecam­pioana Norvegiei) şi Thuringer (cam­pioana Germaniei).

În primul duel al grupei, chimistele au dat peste Thuringer, de care au trecut greu, cu scorul de 28-26 (16-14), însă la capătul unui meci bun făcut de vâlcence. În a doua partidă, cea cu Byasen Trondheim, jucată sâmbătă seara, oboseala acumulată în meciul cu campioana Germaniei şi-a spus cuvântul, mai ales în finalul partidei, atunci când jucătoarele noas­tre nu s-au mai concentrat foarte bine şi nu au izbutit decât o remiză cu nor­vegiencele, scor final 23-23, după ce la pauză fetele noastre conduceau cu scorul de 14-13. Chiar şi aşa Oltchimul a terminat grupa pe primul loc.

Duminică, ziua a început bine pentru chimiste, care au trecut în se­mi­finale „la pas” de nemţoaicele de la Bayer Leverkusen cu scorul de 24-15, un joc în care fetele lui Voina au prestat un adevărat joc de grupele Ligii Campionilor, e drept şi în faţa unui adversar mai slab valoric. În finală, Oltchimul a avut un „război galactic”, în faţa unei echipe care emite pretenţii la câştigarea Ligii, Gyor ETO. Echipa noastră a intrat mai bine în joc, nu a mai făcut greşeli mari în apărare, atacul a funcţionat şi el, iar rezultatele s-au văzut şi pe tabela de marcaj la pauză, atunci când scorul era favorabil vâlcencelor, 11-9. În repriza secundă, Oltchimul a trăit un meci oarecum similar cu cel de acum o săptămână de la Szabella Cup, de la Siofok, când Gyor-ul a câştigat meciul după ce la pauză era scor egal. De data acesta însă, Oltchimul a jucat şi mai slab în repriza a doua, a ratat patru aruncări de la 7 metri, s-au făcut unele greşeli în apărare, iar la final tabela arăta 23-21 pentru unguroaice. Ca un premiu de consolare pentru Oltchim a fost faptul ca Yeliz Ozel a fost desemnată cea mai bună jucă­toare a turneului, performanţă indivi­dua­lă mare dacă ţinem cont de nu­mele grele ale jucătoarelor care au luat parte la această competiţie.

Vâlcencele mai rămân în Germania până la finalul săptămânii viitoare, atunci când vor participa la un alt turneu amical, din oraşul Bad Urach. Cele mai probabile adversare de la această competiţie vor fi Dinamo Volgograd şi Hypo Viena.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930