Noutatea anului școlar 2017-2018: Clasă de învățământ dual la Colegiul Forestier

Din această toamnă, pentru prima dată în județul Vâlcea, la Colegiul de Silvicultură şi Protecţia Mediului, va funcţiona o clasă de învăţământ dual.
Operatorul economic S.C. AVICARVIL S.R.L este cel care a solicitat înfiinţarea unei clase în domeniul mecanică, pentru două calificări profesionale: mecanic auto – 10 locuri; mecanic utilaje şi instalaţii în industrie – 10 locuri.
Durata şcolarizării este de 3 ani, iar elevii care vor urma cursurile clasei de învăţământ dual vor primi o bursă de 400 lei pe lună (200 lei din fonduri publice şi 200 lei de la agentul economic). Operatorul economic va asigura şi echipamentul de lucru, echipamentul de protecţie, transportul la şi de la locul de practică, cheltuielile pentru examinări de medicina muncii şi analize medicale obligatorii în vederea efectuării stagiului de pregătire practică.
Învăţământul dual pentru nivelul 3 de calificare, conform Cadrului naţional al calificărilor, este organizat după clasa a VIII-a, ca parte a învăţământului secundar superior. Conform Metodologiei de organizare a învăţământului dual, au acces la programele de pregătire, în mod gratuit şi persoanele în vârstă de maxim 26 de ani, absolvente ale învăţământului obligatoriu, care au întrerupt studiile.

Mai multe informații despre această formă de studiu

Învăţământul dual, reglementat prin Ordonanța de Urgență nr. 81/2016, este o formă de organizare a învăţă­mân­tului profesional şi tehnic cu următoarele caracteristici specifice: este organizat la iniţiativa operatorilor economici interesaţi, în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică; asigură oportunităţi sporite de educaţie şi formare profesională pe baza unui contract de parteneriat şi a unor contracte individuale de pregătire practică, prin pregătirea practică organizată în răspunderea principală a operatorilor economici; operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă la nivelul celei acordate din fonduri publice şi alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor; facilitează implicarea operatorilor economici în mecanismele decizionale la nivelul unităţii de învăţământ partenere.
Învăţământul dual se organizează în unităţi de învăţă­mânt de stat, particulare sau confesionale autorizate sau acre­ditate, în baza unui contract de parteneriat care se în­cheie între unul sau mai mulţi operatori economici sau aso­cia­ţie/consorţiu de operatori economici/clustere, unitatea de învăţământ şi unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea şcolară şi prin care se stabilesc condiţiile de colaborare, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi cos­tu­rile asumate de parteneri.

25 de elevi în clasă

La această formă de învățământ, clasa cuprinde, în medie, 25 de elevi, dar nu mai puţin de 20 şi nu mai mult de 30. Pregătirea practică de specialitate (instruire practică şi laborator tehnologic) se desfăşoară pe grupe de minimum 10 elevi şi maximum 15 elevi. Clasele din învăţământul dual pot fi constituite din maximum trei grupe cu calificări diferite. Absolvenții acestei forme de învățământ vor dobândi cunoștințe, deprinderi și competențe care le vor permite să ocupe locuri de muncă specifice calificărilor profesionale de nivel 3, 4 și 5 conform Cadrului național al calificărilor. Pregătirea profesională se realizează la operatorii economici parteneri ai instituțiilor de învățământ, pe baza unor contracte individuale de pregătire practică. Ei se obligă să asigure cadrul necesar și tutori de practică pentru acești elevi. Operatorii economici vor beneficia de facilități la plata taxelor și contribuțiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale, bugetelor fondurilor speciale.
Potrivit metodologiei de admitere în acest tip de învățământ, agenții economici sunt și cei care vor stabili criteriile de admitere. Aceștia pot cere probe suplimentare care să verifice cunoștințele dobândite de elevi în gimnaziu sau să testeze abilitățile candidaților. Admiterea se poate face însă și fără probe suplimentare. În funcție de modalitatea aleasă de unitatea școlară, se stabilește și cum se calculează media de admitere. Astfel, la unitățile la care nu se susțin probe suplimentare, media de admitere va reprezenta media ponderată între rezultatul evaluării naționale, care va însemna 80%, și mediile din gimnaziu, care vor reprezenta 20%. În cazul în care se organizează evaluarea elevilor, media de admitere este formată din media de la evaluarea națională și mediile din liceu, care reprezintă 70%, alături de notele probelor suplimentare, care vor reprezenta 30%. Datele ne-au fost furnizate de către Andra Bică (foto), inspector școlar general.

Print Friendly

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactori (tehno@curierul.ro):
Bogdan Burcea, Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iulie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31