Naţionala de junioare a României participă la „Cupa 1 Decembrie”

În perioada 30 noiembrie – 2 decembrie, Sala „Giuleşti” din Capitală vă găzdui cea de-a şasea ediţie a turneului internaţional amical destinat handbalului feminin juvenil, cunoscut sub numele „Cupa 1 Decembrie”. La întrecere vor lua parte patru echipe naţionale de junioare, toate provenind din ţări recunoscute la nivel continental şi chiar mondial pentru performanţele şi continuitatea pe care le au în acest sport: Danemarca, Ungaria, Muntenegru şi, evident, România.

Sub îndrumarea antrenorilor Constantin Dincă şi Nicoleta Lazăr, „tricolorele mici” au efectuat în ultimele zece zile un cantonament la Plopeni, ele fiind pregătite în acest moment pentru duelurile extrem de dificile care le aşteaptă la finele acestei săptămâni, în Bucureşti. Interesant de remarcat este faptul că marea majoritate a junioarelor con­vocate (turneul este destinat handbalistelor năcute în anii 1996-1997) evoluează în Campionatul Naţio­nal de Junioare I pentru cele trei echipe din Rm. Vâlcea: Centrul Naţional de Excelenţă (antrenor Constantin Dincă), Colegiul Energetic (antrenor Aurelian Roşca) şi CS Chimia (antrenor Nicoleta Lazăr).

Programul întrecerii

Vineri, 30 noiembrie

Danemarca – Ungaria, ora 18.00

România – Muntenegru, ora 20.00*

Sâmbătă, 1 decembrie

Danemarca – Muntenegru, ora 17.00

România – Ungaria, ora 19.00

Duminică, 2 decembrie

Ungaria – Muntenegru, ora 10.00

România – Danemarca, ora 12.00

*meciul va fi transmis în direct de către postul de televiziune DigiSport 2

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031