Go to ...

ANGAJĂM!

Încărcător-descărcător pe platforma chimică.

Salariu de până la 2300 lei net

Telefon 0756120383

Curierul de Vâlcea on YouTubeRSS Feed

22 august 2018

Mondialul surprizelor continuă


franta_rusia_campionatul_mondial_din_brazilia_2011• Franţa a reuşit să învingă Rusia, marea favorită la câştigarea trofeului suprem! • Croaţia, selecţionata care a blocat drumul tricolorelor către sferturi, a fost eliminată de Norvegia

Mondialul sud-american nu se dezminte deloc şi se „ţine” în continuare de surprize! Cele mai bine cotate patru naţionale la câştigarea trofeului (Rusia, Muntenegru, Franţa şi România) au fost efectiv „ciuruite”, doar handbalistele din Hexagon atingând faza semifinalelor. Şi dacă atâţia granzi din lumea handbalului şi-au dezamăgit fanii prin evoluţiile lor mai mult decât modeste, au existat şi câteva naţionale care au impresionat plăcut. Printre acestea se pot enumera Angola sau Croaţia (sfertfinaliste), precum şi Islanda (nordicele reuşind să acceadă în optimi la chiar prima lor prezenţă).

Dar iată care a fost programul meciurilor din sferturile de finală, disputate miercuri seară în metropola braziliană Sao Paolo: Franţa – Rusia 25-23 (13-12 fiind scorul înregistrat la pauza întâlnirii) ; Danemarca – Angola 28-23 (15-11); Norvegia – Croaţia 30-25 (16-12) şi Brazilia – Spania 26-27 (17-19).

Astăzi, se vor disputa, tot la Sao Paolo, cele două partide contând pentru faza penultimă a întrecerii: Franţa – Danemarca (de la 21.15) şi Norvegia – Spania (începând de la 00.00). Tot în această zi, vor avea loc şi partidele pentru stabilirea ierarhiei finale privind poziţiile 5-8. Acestea vor fi Rusia – Angola (15.45) şi Croaţia – Spania (18.30). Important de reţinut pentru împătimiţii handbalului din România este faptul că ambele semifinale vor fi transmise în direct pe postul de televiziune DolceSport, orele menţionate mai sus reprezentând ora locală a României în momentul de start al jocurilor din Brazilia.

Zilele trecute, s-a stabilit prin „Cupa Preşedintelui”, întrecere destinată celor opt selecţionate ce nu au reuşit să treacă de faza grupelor, clasamentul final în treimea înferioară a Mondialului. Duelurile, importante doar pentru onoarea fiecărei ţări participante, au fost: Germania – Tunisia 33-25 (poziţiile 17, respectiv 18); China – Cuba 30-29 (19/20); Kazakhstan – Uruguay 31-22 (21/22) şi Argentina – Australia 30-12 (23/24).

Campionatul Mondial îşi va trage „cortina” duminică, în cea mai impor­tantă zi a sa, moderna sală olimpică din Sao Paolo fiind cea în care se vor decerna atât titlul mondial, cât şi medaliile de argint şi bronz, în urma celor două reprezentaţii de gală: finala mică (ora 18.30), respectiv marea finala (începând cu 21.15).

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)