Mitul Mărțișorului – Semnificația Mărțișorului

Semnificația mărțișorului: simbolul primăverii și al revenirii la viață ce ne aduce optimism și credință. Forma acestuia s-a schimbat în timp. La început, mărțișorul era simbolizat printr-o monedă. Mai târziu, apărea sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb și roșu înșirate pe o ață. Acum mărgelele frumos colorate, ceramica și florile le-au luat locul. Despre Mărțisor sunt multe legende care încearcă să explice originea. Cert este că aceasta se pierde în negura vremilor. Cultura românească prezervă cu grija memoria strămoșilor ei, astfel că printre cele patru mituri importante ale românilor îl vom întâlni alături de “Miorița” și pe cel al “Babei Dochia”, ultimul fiind în strânsă legătură cu data de 1 Martie și cu mărțișorul.
Mitul Dochiei
„Umblând cu oile prin pădure și torcând lâna din furca Baba Dochia a găsit o pară, i-a făcut o “borță” și a legat-o cu un fir de ață, asta se întâmplă într-o zi de 1 Martie și de atunci s-a extins obiceiul”.
O alta legenda spune că… „în urmă cu foarte mulți ani o femeie bătrână care se numea Dochia avea o fiică vitregă pe care o ura. Într-o zi de iarnă cumplită Dochia i-a dat o haină foarte murdară cerându-i să o spele la râu până devine alba ca zăpada. Tânăra fata a spălat-o mult timp, dar pe cât o spăla ea mai tare, pe atât devenea haina mai neagră! Atunci a apărut un bărbat care se numea Mărțisor și a întrebat-o de ce plânge. Ea i-a povestit ce i se întâmplat. Atunci Mărțisor i-a spus că posedă o putere magică și i-a oferit o floare roșie și albă și a îndemnat-o să mai spele încă o dată veșmântul și apoi să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă pânza era albă ca și neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să își creadă ochilor. Nu ar fi crezut că fiica sa vitregă va reuși să îndeplinească sarcina. Deodată a văzut floarea din părul fetei.
-De unde o ai? Este încă iarnă, o întrebă bătrâna.
Bătrâna crezu că primăvara a revenit și plecă cu turma pe munte. Pe drum, vremea era frumoasă, așa că a renunțat la cojoacele pe care le purta. La sfârșit, a fost însă prinsă de burniță. Când a ajuns în vârf i s-a arătat Mărțișor:
-Vezi cât de rău este să stai în frig și umezeală, tu, cea care ți-ai obligat fiica să spele iarna hainele la râu?
Apoi a dispărut. Bătrâna a rămas singură pe munte, a venit gerul și împreună cu oile au fost transformate în pietre.”
Aceiași legendă cu baba Dochia dar sub altă formă spune că:
“Baba Dochia a avut un fiu care s-a căsătorit împotriva dorinței ei. Pentru a-și necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră și a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se mai întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea acesteia rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soțul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Cristos i-a apărut în cale și i-a dat o floare roșie, spunându-i să spele lâna cu ea. Acesta nu este un fapt neobișnuit, pentru că, în legendele românilor, Isus însoțit de Sfântul Petre apar des în viețile oamenilor pentru a-i ajuta la nevoie. Mulțumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat-o și a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reușit să ducă la bun sfârșit această sarcina grea, și-a îndreptat pașii spre casă, unde nu a fost primită cu bucurie de soacra sa, din contră, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o că Mărțișor (așa îi spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Iisus) era iubitul ei. După această întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărțișor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, și-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până când a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea și totul începuse să înghețe. Fără alte veșminte cu care să se încălzească, Dochia a înghețat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră.“ Rocile se pot observa și astăzi pe muntele Ceahlău și sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.
Și se poate continua cu o alta care nu are la baza mitul Dochiei.
„Odată soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pandit și l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniță. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulți dintre pământeni l-au condus și i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu și să elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna și iarna. A găsit castelul zmeului și au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri și rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind și bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când acesta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până și ultima picătura de sânge se scurse în zăpada imaculată. Muri. De atunci tinerii împletesc doi ciucurași: unul alb și unul roșu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiați. Roșul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea și puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.”
La originile mărțișorului a stat o monedă de aur sau de argint, după alte surse, la care se atașa o sfoară făcută din două fire răsucite, una roșie și alta albă (sau alb și negru), ce semnificau lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii și care era purtată în general de persoanele sensibile (copii și fetele tinere). Exista credința, conform căreia, aceasta amuletă aducea noroc și fericire.
Mărțișorul dăruit în zorii primei zile din Martie se purta o săptămână sau două, uneori chiar până la vederea primului pom înflorit, apoi se atârna de ramurile înflorite, crezându-se că tot astfel va fi și anul celui care l-a purtat. În funcție de zonă, distingem și câteva particularități
În Dobrogea, mărțișorul se purta până la venirea berzelor, apoi era aruncat spre înaltul cerului ca norocul să fie “mare și înaripat”. „Mărțișorul” era un dar ce și-l trimiteau românii, unul altuia, în ziua de 1 Martie. Se constituia dintr-un bănuț de aur spânzurat de un găietan de mătase împletit cu fire albe și roșii, pe care persoana ce-l primea în dar îl purta la gât până când întâlnea cea dintâi roză înflorită, pe crengile căreia depunea apoi darul primit. Bănuțul însemna îmbelșugarea, firele albe și roșii ale găietanului simbolizau fața albă precum crinul și rumenă ca roza, iar ofranda făcută reginei florilor era o salutare poetică adresată primăverii.
În satele Transilvaniei, Mărțișorul roșu-alb din lână se agață la porți, ferestre, la coarnele animalelor, la strungile oilor, la torțile găleților, pentru îndepărtarea deochiului, a spiritelor malefice, pentru invocarea vieții, a puterii regeneratoare care se credea că ar fi stimulată prin însăși “culoarea vieții”. Prima zi a lui Martie se numea în calendarul tradițional al satelor carpatine și Drogobete, când fetele se spălau “cu apă de omăt” ca să fie “curate, frumoase, albe ca neaua”.
Bihorenii credeau că însăși apa de ploaie adunată de 1 Martie sau din “zilele babelor” te face frumos și sănătos, iar în Banat ,datina spune că fetele să adune stropii de apă sau nea de pe frunzele fragilor din pădure, să se spele pe obrăjori rostind descântecul de dragoste al drogobetelui: „Floare de fragă/ Din luna lui Mart/La toată lumea să fiu dragă / Urăciunile să le desparți”. Iată și legăturile între cele două sărbători tradiționale românești. În zilele noastre, mărțișorul este un simbol al primăverii care va să vină, iar realizarea lui a devenit o adevărată operă de artă. Oamenii oferă cu multă plăcere de 1 Martie mărțișoare celor pe care îi iubesc, ca simbol al admirației lor, ca respect și stimă specială pentru doamne și domnișoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031