Misiune de Sfânta Paraschiva în primăria Bărbătești: Toată lumea urcă la Pătrunsa!

• de câțiva ani, întreaga administrație bărbăteșteană merge la hramul celei mai tainice mănăstiri
Chiar dacă are de înfruntat niște minore probleme de sănătate, edilul pesedist Constantin Bănacu nu vrea să renunțe la tradiția de a urca an de an la mănăstirea-simbol a Bărbăteștiului pentru a sărbători hramul acesteia, sfânta Parascheva: „Anul acesta, hramul mă prinde un pic descoperit cu sănătatea și sunt încă indecis dacă o să mai fac acest drum. Dacă vremea va fi de partea noastră, nu mai am nici o scuză și va trebui să mă lupt cu durerile de dinți și să urc la Pătrunsa pentru hramul mănăstirii împreună cu toată lumea din primărie.”
Schitul Pătrunsa a fost construit în anul 1740 de către episcopul Climent al Râmnicului. A fost distrus de căderea unei stânci și a fost refăcut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Actuala construcție a Schitului Pătrunsa datează din secolul al XIX-lea. Schitul Pătrunsa este declarat monument istoric.
Biserica veche, având hramul „Cuvioasa Paraschiva” a fost construită în anul 1740, de către Episcopul Climent al Râmnicului, în memoria mamei sale, Paraschiva. Obligată să se refugieze din calea invaziei turceşti, ea şi-a găsit adăpost în locul numit Pătrunsa. Aici va vedea lumina zilei, fiului ei, viitorul episcop Climent.
Desprinderea unei stânci a provocat mari distrugeri aşezământului dar, în a doua  jumătate a secolului al XVIII-lea, a fost refăcut de către urmaşii episcopului Climent. Actuala construcţie datează din secolul al XIX-lea, pictura fiind realizată în stil brâncovenesc, cu influenţe populare.
Sub păstorirea Preasfinţitului Părinte Gherasim, mănăstirea Pătrunsa s-a îmbogăţit cu o nouă biserică, mai mare decât cea dintâi, închinată „Sfântului Ioan Teologul”, târnosită de către  Preasfinţia Sa, în anul 2006.
Viaţa monahală de aici este austeră, dar binecuvântată de Dumnezeu cu multe bucurii duhovniceşti. Cei care ajung în acest loc, în care doar ruga monahilor străbate liniştea văzduhului, pot simţi viaţa isihastă curată şi pot trăi clipe de adevărată înălţare duhov­nicească.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031