Membrii trupei DJ Project au scăpat ca prin minune de la moarte pe drumurile din Vâlcea

În această după-amiază de 18 septembrie, un tir care s-a răsturnat pe DN 7 – în comuna Milcoiu – a fost la un pas de a produce o tragedie multiplă. La km 160 + 300 metri al rău famatului drum national care traversează județul nostru prin partea de nord-est, șoferul unui tir care se deplasa pe ruta Pitești – Râmnicu Vâlcea a pierdut controlul volanului într-o curbă deosebit de periculoasă. Mastodontul pe care îl conducea, cu numere de Bihor, s-a răsturnat pe sensul opus de mers și a acroșat puternic două autoturisme care se deplasau spre Pitești. În urma producerii evenimentului, nu mai puțin de cinci persoane au fost rănite, dintre care trei grav, printre acestea aflându-se și șoferul tirului. Traficul rutier nu a fost afectat semnificativ prin prisma faptului că incidentul s-a produs pe o porțiune cu trei benzi. Circulația a fost oprită în totalitate doar foarte puțin timp.
Într-una dintre cele două mașini peste care s-a răsturnat mastodontul se aflau soliștii trupei DJ Project. Aceștia – cunoscuți de publicul larg sub numele de scenă Mirra, Gino Manzotti și DJ Maxx – au fost răniți, fiind transportați de urgență la Spitalul Județean Vâlcea. Totuși, din fericire, ultimele informații arată că artiștii se află în afara oricărui pericol, urmând, cel mai probabil, să fie transferați la unități medicale din București.
Polițiștii vâlceni anunță că au deschis deja dosar penal, urmând să se prelucreze informațiile existente pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul ce se putea solda cu o dramă multiplă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactori (tehno@curierul.ro):
Bogdan Burcea, Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930