Mandate de arestare duse la îndeplinire

Miercuri, 17 octombrie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au organizat şi desfăşurat o acţiune care a vizat punerea în executare a două mandate care implică pedeapsa cu închisoarea, emise de Judecătoria Sibiu şi Brezoi, privind doi condamnaţi care erau daţi în urmărire naţională.

Constantin F., de 53 de ani, din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. În sarcina acestuia, magistraţii Judecătoriei Sibiu au reţinut faptul că, în cursul anului 2006, a falsificat un înscris sub semnătură privată de care a făcut uz creând consecinţe juridice, dar nu şi prejudiciu.

Mihai P., de 26 de ani, din comuna Boişoara a fost condamnat la 7 ani cu închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. În sarcina acestuia, magistraţii Judecătoriei Brezoi au reţinut faptul că tânărul, în urma solicitării de prestări servicii unui conducător de taxi, împreună cu un alt tânăr, i-au sustras victimei suma de 150 lei, întrebuinţându-se de violenţe, partea vătămată necesitând 55 de zile de îngrijiri medicale. Cu ocazia acţiunii întreprinse, condamnaţii au fost identificaţi şi transferaţi în Penitenciarul Colibaşi, în vederea executării pedepsei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930