„Lucrurile încep să se miște mai bine în domeniul irigațiilor”

Cilea_fericit• susține președintele Consiliului Județean Vâlcea, dr.ing. Ion Cîlea • refacerea sistemelor de irigat, nu doar posibilă, ci și necesară • 37% din terenurile agricole ale Vâlcii, în zone cu risc de secetă


Se anunță temperaturi ridicate în următoarea perioadă, iar culturile agricole sunt în pericol; prea puține localități s-au îngrijit și au reușit reabilitarea sistemelor de irigații puse la pământ imediat după 89. Care este situația județului Vâlcea, din acest punct de vedere, am aflat chiar de la președintele Consiliului Județean, dr. ing. Ion Cîlea:

– Specialiștii din agricultură susțin că Vâlcea se regăsește printre primele județe din țară, alături de Dolj, Gorj, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ialomița și Călărași, preconizate a avea, peste 20 de ani, soluri aride și o producție cerealieră scăzută cu 40%. Ce fac autoritățile județene pentru a preîntâmpina un asemenea dezastru?

De mai mulți ani, în Oltenia, dar și în alte județe din sudul țării, a devenit tot mai agresiv un fenomen aproape necontrolat, de deșertificare. Sute, dacă nu mii de hectare au început să arate ca niște mari întinderi de deșert, asta mai ales după ce terenurile nu au mai fost irigate din cauză că amenajările și echipamentele de udare au fost distruse sau furate. La această situație, s-au mai adăugat și schimbările climatice evidente. Acești doi factori au determinat, anul trecut, numai în Oltenia, com­promiterea culturilor de porumb și floarea soarelui pe aproa­pe 100.000 ha. HG nr. 879/2012 a adus producătorilor agricoli un ajutor de minimis pentru compensarea fenomenului de se­cetă pentru aproximativ 80.000 de proprietari de teren, însă acest sprijin n-a anulat riscurile deșertificării de care vorbeam mai înainte. În ceea ce mă privește, atât prin câteva semnale în presă, cât și prin adrese trimise Ministerului Agriculturii, am atras atenția și am cerut să se urgenteze elaborarea unei strategii pe baza căreia să se intervină de urgență pentru stoparea agresivității nisipurilor peste pământurile fertile cândva. Intervențiile necesare la nivelul administrațiilor teritoriale sunt limitate și nu pot rezolva problemele deșertificării. E absolută nevoie de un program cu rezonanță națională.

– Este posibilă refacerea sistemelor de irigații, mai ales că, la nivel de județ, e greu să vorbim de asociații când terenurile fermierilor sunt mai mult fărâmițate?

Nu numai posibilă, ci și necesară. Cândva, în sistemul de irigații Bucșani – Cioroiu, adică de la Budești și până la Voicești, Ștefănești și Lungești, erau cuprinse 10.893 ha, din care teren arabil 10.309 ha. Din păcate, pe fondul aplicării legilor fondului fun­ciar și al dizolvării fostei întreprinderi de exploatare a lucră­rilor de îmbunătățiri funciare, sistemul de irigații din lunca Oltului a fost distrus, în cea mai mare parte, iar conductele și hidranții au fost luate cu japca și înstrăinate. Dumneavoastră vă amintiți că de aproape trei ani am inițiat o serie de acțiuni în scopul rea­bilitării și repunerii în funcțiune a celor 15 stații de pompare din sistem. Am organizat întâlniri cu primarii și specialiștii din localitățile aflate  în arealul vechiului sistem de irigații și, împreu­nă, am reușit să reconstituim șase organizații ale utilizatorilor de apă. Urma ca la data dobândirii personalității juridice, fiecare orga­nizație să preia stațiile în bună funcționare și să încheie cu fur­nizorul de apă un contract multianual, pe o perioadă de cel puțin trei ani. Tot acest traseu s-a blocat, din păcate, deoarece fos­tul Guvern Boc a desființat Societatea Națională de Îmbu­nă­tățiri Funciare care avea în administrare construcțiile hidro­teh­nice, stațiile de pompare, conductele de aducțiune a apei și celelalte echipamente.

– Anul trecut, cultura de porumb din Vâlcea a fost compromisă, în unele zone, și 90% (Sudul județului, Dră­gă­șani – 70 – 80% zona Bălcești – Valea Mare – Măciuca). Cum comentați?

Județul Vâlcea are situată în zone de risc ridicat de secetă o suprafață de aproximativ 91.400 ha, ceea ce reprezintă 37%  din suprafața noastră agricolă. Și, într-adevăr, cele mai expuse la astfel de fenomene sunt terenurile din Sudul județului. Tocmai de aceea producția agricolă din această zonă are un grad ridicat de nesiguranță, mai ales atunci când lipsesc precipitațiile. Veniturile producătorilor agricoli sunt în concordanță cu produc­tivitatea scăzută, iar seceta care pare să se prelungească de la un an la altul pune pe mulți țărani în imposibilitatea reluării ciclului agricol. Această stare de lucru explică și faptul că efectele secetei s-au resimțit anul trecut cel mai puternic exact în localitățile din Sudul județului.

– Ați îndemnat, anul acesta, primarii și fermierii din luncile râurilor Olteț și Cerna să grăbească acțiunile de creare a unor sisteme de irigații de interes local…A avut vreun ecou?

Deși n-au fost cuprinse în mari sisteme de irigații, o parte din terenurile agricole de la Oteteliș – Bălcești, Valea Mare, chiar și Zătreni, mă refer, desigur, la cele cu potențial real pentru legumicultură și cultura mare, beneficiau de apă prin amenajări locale folosind sursele din râurile Cerna și Olteț. Cei mai în vârs­tă de prin partea locului își amintesc de recoltele extraordinare obținute de pe terenurile astfel irigate și cred în puterea lor de con­vingere. Reamenajarea vechilor sisteme locale ar avea, cu si­gu­ranță, ca efect creșterea potențialului cu producție pentru micii fermieri din această zonă care dețin peste 2.650 ha irigabile.

– Din Vâlcea, doar două proiecte au fost depuse pe Măsura 125 a PNDR: investiții în modernizarea și retehnolo­gi­zarea sistemelor de irigații: Organizația Utilizatorilor de Apă Călina și Organizația Utilizatorilor de Apă Valea Oltului Orlești – Prundeni. Se alocă peste 60 milioane euro pentru cele 87 de proiecte eligibile…

Într-adevăr, cel mai bine s-au mișcat, anul trecut, în sesiunea pe Măsura 125 din Programul Național de Dezvoltare Rurală lansată, în perioada 3 – 28 septembrie 2012, organi­zațiile utilizatorilor de apă pentru irigații din  Prundeni și Orlești care au depus două proiecte de accesare a fondurilor europene nerambursabile. Valoarea acestor finanțări este de 687.134 euro și acoperă 100% din totalul cheltuielilor eligibile. Între aceste cheltuieli se numără achiziționarea stației de pompare, a conductei de transport și a antenelor de irigații. Din câte știu, urmează să se mai lanseze o astfel de sesiune pe Măsura 125 și nu cred că vor pierde această ocazie organizațiile utilizatorilor de apă „Picătura” din Galicea, „Oltul” din Olanu, „Proleg” Voicești, „Marcea” Ionești și altele.

– Pe scurt și la obiect: vara aceasta cum stăm cu sistemele de irigații?

Cel mai fericit lucru este că, până acum, Dumnezeu a avut grijă de noi și a dat ploaie când a trebuit. De aici încolo nu se mai știe. Reactivarea OUAI-urilor este abia la început și nu tre­buie să se piardă avantajele create prin ultimele măsuri între­prinse de Ministerul Agriculturii. După aceea, trebuie urmată cu atenție, apariția, în perspectiva imediată, a Legii Arealelor Irigabile. Trebuie să fim pregătiți pentru afilierea la noul sistem de organizare care prevede plata unui abonament de 20 lei pentru fiecare hectar irigat în locul acelor tarife uriașe de 750 – 900 lei pentru aducerea apei până la hidranți. Important este că lucrurile încep să se miște mai bine și în domeniul irigațiilor.

– Pentru ce aceste sisteme de irigații și de ce se zbat autoritățile pentru proprietățile private? Statul abia dacă mai deține terenuri agricole…

Lucrurile nu trebuie privite prin prisma proprietarilor de tere­nuri, iar statul nu trebuie să raporteze proprietățile funciare la obli­gațiile ce-i revin în strategia de dezvoltare a sistemelor de irigații.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

iunie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930