Liga Profesionistă de Handbal va organiza următoarele campionate naţionale

• Federaţia Română de Handbal va fi doar un partener al LPH în această întrecere

Nicolae_LucaÎn cursul zilei de luni, sala de conferinţe a unui cunoscut hotel din Bucureşti a găzduit lucrările Adunării Generale Extraordinare a Ligii Profesioniste de Handbal din România. Deşi este înfiinţată de puţin timp, imitând într-o bună măsură modelul fotbalului, LPH pare să deţină o putere tot mai mare în handbalul din ţara noastră. Forul condus de Alexandru Dedu se doreşte a fi entitatea sportivă care reuneşte sub coordonarea sa toate echipele din cele două ligi naţionale ale handbalului româ­nesc (feminin şi masculin). Chiar dacă, până în prezent, nici măcar jumătate din cele 24 de cluburi care activează pe prima „scenă” handbalistică a ţării nu au dobândit acest statut – acela de cluburi profesioniste, LPH le va acorda o peri­oadă de graţie în care pot să îndepli­nească toate cerinţele. Campioana României, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea se numără printre formaţiile care îndeplinesc aceste criterii, fiind chiar primul club profesionist din România. În plus, Nicolae Luca (foto), vicepreşe­dintele Oltchimului, îndeplineşte totodată şi funcţia de vicepreşedinte al Ligii Profe­sio­niste de Handbal.

Obiective îndeplinite

Pe Ordinea de zi a Adunării Extraor­dinare s-au regăsit mai multe puncte, toate adoptate prin votul majorităţii membrilor prezenţi la şedinţă. Printre cele mai intens dezbătute s-au enumerat următoarele: • validarea cererilor de înscriere în Liga Profesionistă de Hand­bal a cluburilor care îndeplinesc condi­ţiile de participare în sezonul 2012-2013; • modificarea sediului LPH – acesta va funcţiona într-o locaţie pusă la dispoziţie de Federaţia Română de Handbal; • alegerea structurii de conducere a Ligii Profesioniste de Handbal; • revocarea din calitate de membru a Clubului Sportiv Municipal Cetate Deva, întrucât echipa ardeleană a retrogradat din prima ligă feminină de handbal; • validarea regu­­lamentului de organizare şi func­ţionare al Ligii Profesioniste de Handbal.

„Sportul a devenit un spectacol, un aducător de plusvaloare”

Într-o declaraţie oferită pentru Agerpres, preşedintele LPH Alexandru Dedu a afirmat: „Cel mai important lucru care s-a stabilit este că Liga Profe­sio­nistă de Handbal va organiza, împreună cu Federaţia Română de Handbal, următorul campionat pentru Liga I, masculin şi feminin, ca urmare a unui protocol de colaborare anuală. Trebuie să devenim conştienţi că sportul a de­venit un spectacol, sportul este aducător de plusvaloare. Pentru a ţine pasul cu performanţele mondiale, trebuie să legiferăm sportul ca activitate profesio­nistă. La final, menţionez că Liga Profe­sionistă de Handbal va negocia dreptu­rile de televiziune”. Astfel, LPH va avea un rol decisiv şi în ceea ce priveşte ne­go­­cierea drepturilor de televizare cu insti­tuţiile media interesate, o parte din sumele încasate fiind acordate, evident, cluburilor din componenţa celor două ligi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

februarie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728