La Teatrul Anton Pann, spectacole de succes înainte de închiderea stagiunii

În curând, majoritatea teatrelor din ţară vor închide stagiunea 2012-2013. Până la închiderea stagiunii, Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea v-a pregătit o serie de spectacole, reprezentaţii care s-au bucurat de succes atât în plan local sau naţional, cât şi internaţional. Când facem această afirmaţie avem în vedere spectacolul care se va juca la sfârşitul acestei săptămâni, mai precis sâmbătă, 25 mai. Este vorba de „Pe scurt – Caragiale”, un spectacol în regia lui Adrian Roman, un spectacol care, jucat în faţa unor străini, s-a bucurat de apreciere şi de numeroase aplauze. Nemţii, pentru că despre ei este vorba, au reuşit atunci când spectacolul a avut premiera la BERLIN, pe 13 septembrie 2012, să se ridice în picioare, să-i felicite pe artişti şi să înţeleagă lumea acelor vremuri descrise de autor.

Spectacolul creat de Adrian Roman, prin efectele de lumină, prin muzica propusă, prin costumele create de Carmen Prodan, reuşeşte cu uşurinţă să ne introducă în atmosfera văzută de marele dramaturg, I.L. Caragiale. Sâmbătă, 25 mai, cei care nu au văzut spectacolul sunt aşteptaţi de la ora 19.00, în Sala Studio, ca împreună cu actorii să retrăiască acele vremuri. Veţi fi surprinşi, chiar dacă a trecut aproape un secol, parcă s-a întâmplat ieri. În spectacolul de sâmbătă, alături de un veteran al teatrului, de Florin Beciu, veţi întâlni şi câţiva actori din trupa tânără. Pe scenă vor urca actorii: Cătălin Vieru, Olimpiu Blaj, Amalia Huţan, Réka Szász, Florin Călbăjos şi Ioana Predescu, care ne vor prezenta un colaj din schiţele: La poştă, Căldură mare, Justiţia română, Temă şi variaţiuni, Five O’Clock, Situaţiunea, Lanţul slăbiciunilor şi Mitică.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031