La Primăria Râmnicului, Prima extraordinară a anului

Astăzi, 15 ianuarie, cu începere de la ora 13.00, consilierii municipali ai Râmnicului sunt chemați pentru prima ședință extraordinară a anului 2018. Pe ordinea de zi a întâlnirii aleșilor râmnicenilor se află șase puncte, printre cele mai de impact dintre acestea noi fiind de părere că se află cele ce urmează să se dezbată la punctele 2, 5 și 6.
În rândurile de mai jos, prezentăm integral ordinea de zi a ședinței extraordinare de astăzi:
1.Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea unor plăți din bugetul local și a listei provizorii de investiții.
2.Raport și proiect de hotărâre cu privire la stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea începând cu 01 ianuarie 2018.
3.Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Amenajare parc zona Nord (lângă Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului)”.
4.Raport și proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea.
5.Raport și proiect de hotărâre privind stabilirea modului de administrare a investiției realizată în cadrul Proiectului „Reorganizarea și amenajarea spațiului public central din Municipiul Râmnicu Vâlcea”.
6.Raport și proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 516/2017 referitoare la ajustarea tarifelor de salubrizare stradală și a tarifelor pentru lucrări de întreținere spații verzi și mobilier stradal.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Floraria Alex

Calendar

iulie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031